Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceri mici de preţuri la apartamente în Cluj

Publicat in Ziua de Cluj, joi 8 august 2013 ·

În cartierele constituite, locuinţele cu două camere s-au vândut cu 900-1.000 euro/mp, dar ultracentral s-a depăşit pragul de 1.100 de euro, conform analizei semestriale a companiei de evaluare Darian.

Diferenţele de preţ faţă de anul trecut sunt foarte reduse, iar în condiţiile actuale de piaţă dezvoltatorii demarează proiecte de mici dimensiuni. Clujul este al doilea după capitală, la nivel naţional: în semestrul I preţul mediu de tranzacţionare a apartamentelor vechi a fost de 689 euro/mp.

Preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Cluj-Napoca a ajuns în primul semestru la o medie de 956 euro/mp, în scădere cu doar 0,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele companiei de consultanţă pentru evaluare Darian. „Se observă, totuşi, o încetinire a declinului, deoarece comparativ cu a doua jumătate a anului precedent preţurile au fost cam la acelaşi nivel, scăderea fiind de doar 0,3%. Faţă de primul an de criză - 2008 - preţurile apartamentelor vechi au cunoscut o depreciere substanţială de 43%", au transmis reprezentanţii Darian.

În zona ultracentrală, apartamentele vechi cu două camere s-au vândut cu 1.000-1.180 euro/mp; în cartierele Gheorgheni şi Grigorescu preţul s-a situat în intervalul 910-980 euro/mp, iar în Zorilor preţul metrului pătrat construit pentru apartamentele vechi de două camere variază între 900 şi 1.000 de euro. Preţul mediu al apartamentelor noi s-a menţinut cam la acelaşi nivel faţă de anul trecut (cu un minus de doar 0,3% la 12 luni), respectiv 983 euro/mp, iar de la începutul crizei a cunoscut o scădere de 30%.

Există dezvoltatori care susţin că nu au scăzut preţurile. „Preţurile în ultimii patru ani nu s-au modificat; diferă, poate, pe o plaja de 5%, în funcţie de modalitatea de plată, dacă e vorba de tranzacţie cu plata imediată sau prin credit. Noi în 2009 ne-am adaptat pieţei şi de-atun

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum 56 minute
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 12 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat joi zone afectate de pene de curent şi a dat vina pe gigantul rus Gazprom pentru criza energetică care afectează regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. De la Moscova, purtătorul de cuvânt al

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°