Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a stricat Remus Cernea relaţiile României cu China. MAE i-a retras paşaportul de serviciu

Publicat in Gandul, joi 8 august 2013 ·

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, joi, că a dispus retragerea paşaportului de serviciu al lui Remus Cernea, care s-a folosit, în Taiwan, de acest act primit în vremea în care era consilierul lui Victor Ponta.

"Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a dispus măsuri pentru retragerea paşaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegaţiei menţionate, în vederea anulării potrivit dispoziţiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deţine calitatea necesară utilizării acestui tip de document", se arată într-un comunicat emis gândul.

Dincolo de faptul că s-a folosit de paşaportul pe care nu mai are dreptul să îl folosească, Remus Cernea este criticat de Ministerul de Externe şi pentru că a vorbit în Taiwan, stat nerecunoscut de România, despre îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale cu ţara noastră.

Gestul lui Cernea riscă să strice compromită alte relaţii bilaterale, cele cu China, pe care România s-a chinuit, începând din scurtul mandat al lui Andrei Marga la MAE şi continuând cu cel al lui Titus Corlăţean, să le dezvolte.

"Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziţia României privind respectarea principiului „o unică Chină” („one China policy”) şi reiterează totodată importanţa relaţiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. MAE dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparenţa unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituţiilor româneşti, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare", mai transmite ministerul lui Corlăţean.

Potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale, cum este şi cazul lui Remus Cernea şi al altor tr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Horoscop 27 decembrie 2024. Zodia care are parte de experiențe paranormale astăzi

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de vineri, 27 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. O cheltuială bruscă, dar necesară, ar putea face o gaură mare în bugetul tău astăzi. Poate că trebuie făcute niște reparaț

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 5 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°