Zic să nu mai băgăm bani în filme ratate, întrucât viaţa noastră, în ansamblul ei, este o megacomicărie. Iată probele: un ofiţer SRI, român de-al nostru, cetăţean al oraşului Miercurea Ciuc, „aflat în timpul lui liber”, face cine-veriteuri cu „mobilul personal” la o agapă organizată de primarul urbei, Robert Raduly, în cinstea „Festivalului Cartofului”; edilul se prinde că e „prăjit” la foc mic şi explodează într-o prestaţie olimpică de zile mari, gonind în plasa ofiţerului secret, care ţine morţiş să rămână secret.

Cei doi aleargă, nebuneşte, spre centrul oraşului pe care îl guvernează. Se dezvoltă drama: edilului îi sar nişte copci mai vechi din pulpă, din bicepsul femural, din tibie şi peroneu - sângerează, lăcrimează, înjură ungureşte; ofiţerul gâfâie, îşi simte acizii din muşchi, îl dor oasele; chipul luminos al patriei îl ţine în picioare, dincolo de limitele sale umane – aleargă un kilometru, apoi se prăbuşeşte. Primarul, plin de sânge, plin de nerv, plin de nervi, îi dă pumni, îi dă palme, îi dă un „şpiţ” de pantof în cap. Cheamă ajutoare şi strigă, evident, tot pe ungureşte, că l-a prins pe „securist”.

Românii nu-l pricep, ungurii cu „scaune” la cap îl ignoră, singurii participanţi la incident rămân membrii unui grup de intervenţie rapidă a romilor care îi saltă cineastului borseta cu acte, carduri şi codul operaţiunii, apoi o taie-n Franţa.

Poliţia, chemată la faţa locului, trăieşte la rândul său o dramă: se scindează – o parte a „schismei” vine în ajutorul edilului, cealaltă în sprijinul ofiţerului; prima câştigă şi îl îndeasă pe detectiv într-o maşină. Apoi vine SRI-ul. La final, se cară unii pe alţii la spital.

Să existe ceva mai penibil decât un primar de etnie maghiară care aleargă de nebun, noaptea, prin oraş, după un individ care l-a filmat, pentru a-şi face singur dreptate?!

Poate fi ceva mai comic decât un ofiţer