După meciul de aseară de la Tel Aviv, pandurii au revenit în ţară în cursul nopţii şi s-au cazat la Bacău. Nistor şi compania rămân în Moldova până duminică, atunci când e programat meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
Ceahlăul Piatra Neamţ – Pandurii, Stadion „Ceahlăul”, Piatra Neamţ, duminică ora 19:00, în direct pe Dolce Sport
Ceahlăul: Jovic – Dumitraş, Marc, Cânu, Cazan – Achim, Stana – Constantinescu, Golubovic, Lucas Garcia – Jula. Antrenor: Vasile Miriuţă
Pandurii: Lazar – Unguruşan, Mamele, Paraskevas, Momcilovic – Anton, Cristea – Buleică, Eric, Nistor – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai
Pandurii trec direct de la malul mării la poalele muntelui. De la Tel Aviv la Piatra Neamţ, acolo unde e programat următorul joc din Liga 1. Gorjenii speră să treacă peste oboseala acumulată în ultimele săptămâni şi să câştige sub Pietricica pentru a-şi păstra poziţia de lider.
Au revenit în ţară azi noapte
Pandurii nu au avut timp de pierdut după meciul de aseară de la Tel Aviv. S-au îmbarcat în miez de noapte în avion şi au aterizat spre ora 4:00 la Bacău. Acolo, Eric şi compania vor rămâne până mâine când e programată deplasarea spre Piatra Neamţ. Gorjenii completează astfel un tur de forţă care i-a plimbat în ultimele săptămâni pe ruta Tallinn - Târgu Jiu – Ploieşti – Cluj - Tel Aviv. Mii de kilometri în doar câteva săptămâni, destul de greu pentru o echipă neobişnuită cu acest ritm.
Nemţenii sunt puternici
Ceahlăul s-a schimbat destul de mult faţă de sezonul trecut. În bine. Noul antrenor, Vasile Miriuţă, e şcolit în Germania aşa că a venit cu metode noi de antrenament care rivalizează cu cele ale campioanei Steaua. Aşa se face că nemţenii au impresionat în acest debut de sezon. Au pus probleme destul de mari Stelei, probleme pe care campioana nu le-a întâmpinat nici cu Vardar Skopje, nici cu Dinamo Tbilisi, adversarele din