Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peter Andre si-a lasat tanara iubita gravida, dar nu are de gand sa o ia de nevasta

Publicat in Ziare.com, joi 8 august 2013 ·

Cantaretul Peter Andre, care a lasat-o gravida pe partenera lui cu aproape 20 de ani mai tanara, dezminte zvonurile potrivit carora ar avea de gand sa o ceara in casatorie pe aceasta.

Emily MacDonagh, studenta de doar 23 de ani cu care se iubeste Peter Andre, ar fi insarcinata in patru luni, scrie Daily Mail. Desi cantaretul are deja 40 de ani, acesta nici nu se gandeste sa o ia de nevasta prea curand pe tanara studenta la medicina.

"Saptamana trecuta, mai multe reviste scriau ca am de gand sa o cer in casatorie pe Emily si ca am fost deja sa ne uitam dupa inel. Una dintre publicatii scria chiar ca am de gand sa dau 60.000 de lire pe un inel. Ce pot sa spun este ca totul este fals si inventat. Scriu ce vor ei, dar eu nu am pus niciodata problema de asa ceva", a declarat Peter.

Cei doi par mai fericiti ca niciodata, in pofida faptului ca parintii lui Emily nu s-au aratat prea incantati la aflarea vestii ca vor fi bunici.

Peter Andre, operat de urgenta

Peter Andre mai are doi copii, de sase, respectiv opt ani, ambii facuti cu fosta nevasta, Katie Price. De un an de zile are o relatie cu Emily, pe care a cunoscut-o prin intermediul tatal ei, medic chirurg, care l-a operat de Peter de pietre la rinichi. Acum doua saptamani, cuplul a anuntat ca vor avea un bebelus.

Cantaretul Peter Andre, care a lasat-o gravida pe partenera lui cu aproape 20 de ani mai tanara, dezminte zvonurile potrivit carora ar avea de gand sa o ceara in casatorie pe aceasta.

Emily MacDonagh, studenta de doar 23 de ani cu care se iubeste Peter Andre, ar fi insarcinata in patru luni, scrie Daily Mail. Desi cantaretul are deja 40 de ani, acesta nici nu se gandeste sa o ia de nevasta prea curand pe tanara studenta la medicina.

"Saptamana trecuta, mai multe reviste scriau ca am de gand sa o cer in casatorie

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°