Dinamo – Steaua de duminică pare a fi cel mai dezechilibrat derby din istorie. Duminică va avea loc Dinamo – Steaua, eternul derby al fotbalului românesc, sau mai bine zis ce a mai rămas din el. Dacă roş-albaştrii sunt pe cai foarte mari de un an încoace, câinii se chinuiesc să supravieţuiască în acest sezon cu o echipă nouă şi foarte tânără. Steaua este clar favorita derby-ului de pe Arena Naţională, iar asta e recunoscută, pe bună dreptate, chiar şi de managerul Mihai Stoica.
“Steaua e favorită certă, indiferent de adversarul pe care îl întâlneşte în campionat, dar asta nu înseamnă automat că o să câştigăm. Nu subestimăm adversarul, ştim că la Dinamo, indiferent de antrenor, acţionari, lot, meciurile cu Steaua sunt deosebite şi spiritul dinamovist nu poate sa moară”, a spus Meme Stoica la Dolce Sport, completat de Laurenţiu Reghecampf: “Dacă le dai dinamoviştilor posibilitatea să se exprime la un meci cu Steaua, pot avea ambiţie foarte mare şi pot câştiga aceste meciuri. Se pot întâmpla foarte multe lucruri la un Dinamo – Steaua”.
Reghe a ameninţat că va face schimbări masive la derby, iritat la maximum de evoluţia elevilor săi la meciul de marţi din Liga Campionilor, însă se pare că echipa va rămâne în mare aceeaşi. Gigi Mulţescu în schimb se gândeşte să opereze schimbări printre titulari. Boubacar, exclus din lot din motive de indisciplină, va fi înlocuit cu brazilianul Elton, dar şi noua achiziţie, Steven Thicot, are şanse să fie chiar titular în centrul apărării alături de Dragoş Grigore. Şi în atac Mulţescu are dubii, însă şansele cele mai mari le are Dănciulescu şi renegatul Joel Thomas.
Cosmin Matei: Murim pe teren
Noul căpitan al lui Dinamo, ex-stelistul Cosmin Matei, îi asigură pe suporteri roş-albi că el şi colegii săi vor muri pe teren pentru a învinge marea rivală: “Le promitem suporterilor că duminică seara Dinamo va muri pe te