Baschetbalista Ana Ferariu, componentă a naţionalei under 16 şi a echipei Olimpia Braşov, a reuşit, miercuri seară, o performanţă unică pentru baschetul românesc şi rară în cel mondial, punctând la patru capitole în statistici, la meciul câştigat împotriva Irlandei, scor 82-49, la CE din Portugalia.
Marea performanţă a meciului cu Irlanda a fost bilanţul statistic al jucătoarei Ana Ferariu. Ea a încheiat 31 de minute jucate cu 23 de puncte, 12 recuperări, 10 pase decivise şi 10 intercepţii, ceea ce formează un foarte rar "quadruple-double", adică peste 10 reuşite la patru capitole din statistici.
Performanţa este cu atât mai importantă cu cât în România nu a fost înregistrată o asemenea reuşită, fiind o premieră la orice nivel de vârstă. "Este o performanţă europeană specială şi totodată foarte rară", a titrat, joi, site-ul forului european de profil, FIBA Europe, dar şi cel al FR Baschet.
La nivelul statisticilor, mai ales la seniori, este o obişnuinţă atingerea unui "double-double", care înseamnă două combinaţii de minimum 10 reuşite, la puncte, recuperări, pase decisive, capace sau intercepţii.
La nivel mondial, dar la senioare, "bariera" a fost depăşită de tripla campioană olimpică Tamika Catchings (SUA), care a fost prima baschetbalistă ce a atins "quintuple-double", adică a punctat la cinci capitole statistice, pe vremea când evolua în WNBA (1997).
La nivel european, dar la masculin, starul naţionalei Spaniei Ricky Rubio a reuşit un "quadruple-double", la fel ca Ana Ferariu, tot la un Campionat European under 16, în 2006, în timp ce în NBA sunt înregistrare doar patru cazuri, tot la masculin: Nate Thurmond (1974), Alvin Robertson (1986), Hakeem Olajuwon (1990) şi David Robinson (1994).
La CE din Portugalia, naţionala de junioare a României a înregistrat trei înfrângeri în grupa B prel