Câţiva suporteri rapidişti sunt, de miercuri seară, în greva foamei. După modelul Piaţa Universităţii 1990, ei şi-au instalat corturile pe iarba stadionului Giuleşti şi cer schimbarea din temelii a conducerii fotbalului românesc.

Nu există imagine mai clară a haosului din fotbalul românesc decât ceea ce s-a întâmplat, miercuri seară, pe stadionul Giuleşti. Bulversaţi şi neputincioşi, conducătorii Rapidului, ultimul din seria cluburilor de tradiţie ajunse în pragul desfiinţării, au luat o decizie înduioşătoare: au deschis porţile stadionului pentru ca suporterii să poată intra pe gazon, să se uite unii la alţii şi să se întrebe omeneşte: „Ce facem, fraţilor, că ne-au nenorocit?”.

Câţiva tineri din galerie şi-au întins corturile pe iarba din spatele porţilor şi au anunţat că intră în greva foamei pe termen nelimitat, principala revendicare fiind demisiile lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. „Stăm până rezistăm şi până se iau nişte măsuri, până scăpăm de ei. Să plece toată federaţia şi să vină alţii. Ori ne ia ambulanţa, ori ne sapă mormânt, cum au săpat mormânt şi pentru Rapid. Am venit aici, pe stadionul Giuleşti, ne-au deschis porţile, suferim aici”.

Greviştii şi-au adus provizii de apă şi ţigări, saci de dormit, haine de schimb şi jocuri de societate, ca să nu se plictisească. Părea că iau totul ca pe o joacă, îşi măsurau burţile să vadă dacă au de unde să slăbească şi făceau pronosticuri despre cine o să cedeze primul. Unul a plecat să cumpere nişte cafele: „Bă, să fie fără zahăr că suntem în greva foamei şi n-avem voie”. N-a stat nimeni peste noapte să-i păzească pe băieţii ăştia dacă au băgat sau nu mâncare în gură, dar parcă nici nu mai contează. E suficient că au ajuns să doarmă pe stadion ca să înţelegem că în fotbalul românesc ceva nu este cum ar trebui să fie.

Lecţie de masonerie pe burta goală

În timp ce greviştii trebăluiau