“Dintre toate creaturile lui Dumnezeu, existã una care nu poate fi înrobitã. Aceea este pisica. Dacã ar putea exista încrucişare între om şi pisicã, procesul ar îmbunãtãţi omul, dar ar deteriora pisica” (Mark Twain, 1894).
O data pe an, pe 8 august, este Ziua Internaţională a Pisicilor. Specialiştii spun că jucăuşul şi energicul animal descinde cel mai probabil, din Miacis, un animal cu trãsãturi de nevãstuicã care a trãit în urmã cu 40 de milioane de ani.
Mumificate după moarte
Un studiu publicat nu demult în Science susţine că toate pisicile domesticite provin dintr-o pisicã sălbaticã din Orientul Apropiat, Felis Sylvestris. Science denumeşte procesul domesticirii pisicii drept unul dintre cele mai îndrãzneţe experimente biologice întreprinse de om. În Egiptul Antic, pisica a fost divinizată: exportul de pisici era strict interzis, iar uciderea unei feline se pedepsea cu moartea. Pisicile erau mumificate dupã moarte şi îngropate în gropi sacre, deseori cu provizii de şoareci mumificaţi.
La moartea pisicii se ţinea doliu, toatã familia îşi rădea sprâncenele şi plângea. În mitologia egipteanã pisica se considera a avea o influenţã directã asupra căsătoriei sau sănătăţii. Zeiţa egipteanã a familiei şi vieţii era Bast şi avea cap de pisicã, fiind deseori reprezentatã purtând o amuletã a ochiului atoatevăzător, utchat-ul. Pentru cã era o crimă împotriva faraonului sã-l deposedezi de feline, o bună bucatã de vreme acestea nu au ajuns în afara Egiptului, cu o excepţie: pisicile de pe corãbii sau din caravane. Abia dupã cuceririle persane şi romane Egiptul a oferit lumii întregi „comoara” sa: pisica sălbatică africană, care a decăzut din poziţia de divinitate, în cea de animal de companie.
Asociate vrăjitoarelor
Evul Mediu a transformat-o în „agent al rãului”! Pisicile au fost asociate vrăjitoarelor şi diavolu
