Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a vrut să lămurească odată pentru totdeauna lucrurile cu Elena Udrea. Prin urmare a chemat-o pe aceasta la sediul central al partidului pentru o discuţie deschisă.
După ce în urmă cu numai câteva zile declara că „ipocrizia nu poate fi dusă la maximum", cu referire clară la unele dintre ieşirile publice ale fostului ministru al Turismului, se părea că zilele Elenei Udrea în PDL sunt numărate.
Numai că, surpriză! Întâlnirea s-a terminat bine pentru frumoasa pedelistă care a reuşit, cel puţin pentru moment, să-l convingă pe Vasile Blaga dar şi pe ceilalţi lideri PDL de bunele sale intenţii.
"Am avut o discuţie foarte sinceră cu Elena Udrea. A discutat şi cu ceilalţi colegi apoi. Şi-a declarat devotamentul faţă de partid, a spus că nu o interesează o altă construcţie politică. I-am spus şi eu că anumite declaraţii pe care le-a făcut au nemulţumit şi că a şi primit reacţiile unor alţi colegi, lucru care pe mine nu mă bucura. Lucurile astea trebuie discutate în interiorul partidului. Deci dumneaei a spus că nu vrea să plece din partid şi nu am nici un motiv să nu o cred", a declarat Vasile Blaga la Digi 24.
Totodată, preşedintele PDL a vrut să sublinieze faptul că nu există o listă neagră pe care să fie trecute anumite persoane în vederea excluderii din partid.
„Am văzut o dezinformare crasă într-un cotidian, referitoare la existenţa unei liste negre a PDL şi erau Elena Udrea sau Theodor Paleologu. Domnul Paleologu, ca un copil, s-a şi grăbit să răspundă fără să întrebe colegii din Biroul Permenent Naţional. Nici pe departe. Noi am discutat foarte deschis. Grija noastra esenţială este PDL nu altceva. Modul în care reuşim să reintrăm în inimile românilor, modul în care ne manifestăm ca principal partid de Opozitie", a punctat liderul pedelist.