Săptămâna aceasta discutăm cu Andrei Muraru, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), despre țorționari și salubritate socială. Primul gunoi pe listă: Alexandru Vișinescu. Rămâneți aproape, mai urmează și alții!

Reporteri: Eram obișnuiți cu un IICCMER care avea alte obiective, adică să condamne moral și științific comunismul. Acum avem parte de o altă strategie, cum s-a ajuns aici?

Andrei Muraru: Păi e foarte simplu. În 2010, când a fost numită echipa Tismăneanu la Institut, ca prin minune acest scop al IICCMER de a face investigații științifice și apoi sesizări penale în momentul în care identifică situații de încălcări grave ale drepturilor omului a dispărut. A existat atunci o dezbatere care a ținut o săptămână, dar aceasta a fost o decizie a Guvernului luată atunci în februarie 2010. Vreme de doi ani bineînțeles că respectiva conducere a stabilit obiectevele strategice, care pot fi de investigare, ori putem să facem conferințe științifice din America de Nord până în Europa și înapoi, știind că mai sunt 3.500 de deținuți politici în toată țara și în câțiva ani nu-i vom mai avea nici pe aceștia. Din punctul meu de vedere dreptatea o facem pentru ei și pentru familiile lor, nu pentru familia mea sau a altora.

Strategiile astea două se exclud?

Bineînțeles că nu. Organizăm și noi conferințe, dar aici e vorba de accentul pe care-l pui. Poți să cheltui 80% din buget pe conferințe și pe deplasări în străinătate și pe întrunirile boardului, sau poți să încerci să faci lucrurile acestea care nu sunt costisitoare. Oamenii din Institut pot lucra la aceste investigații, pot merge în Arhive, nu sunt cheltuieli exorbitante.

Să trecem la cazul Vișinescu, pentru că el e pe buzele tuturor. În comunicat aveți o formulare ciudată: „cinci cazuri de deces posibil de documentat.“