Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Lungul Drum către Cimitirul Vesel de la Săpânţa"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 august 2013 ·

Peter Hurley a ajuns în România în urmă cu aproape 20 de ani şi s-a îndrăgostit de satul românesc, astfel că, an de an, conduce străini şi români pe "Lungul Drum către Cimitirul Vesel de la Săpânţa".

1 /.

Anul acesta, evenimentul Roots Revival Romania, proiectul coordonat de irlandezul Peter Hurley, marchează o nouă premieră: şapte tineri muzicieni din şapte ţări se întâlnesc pentru prima dată în România şi petrec împreună şapte zile în Maramureş. Aceştia au venit din Turcia, Iran, Moldova, Armenia, România, Irlanda, Liban şi vor colinda satele maramureşene în căutarea tradiţiilor şi a ritualurilor care inspiră muzica tradiţională.

Experienţele trăite în satele din Maramureş, fie că e vorba de sărbătorile locale, întâlniri cu meşteri populari, munca ţăranilor la câmp, toate vor fi transpuse în muzică. "Rezultatul" muncii lor va fi prezentat în cadrul unui concert experimental, care va fi prezentat în premieră la Săpânţa, pe 16 august. Câteva zile mai târziu, pe 19 august, şi bucureştenii se vor putea bucura de acest concert experimental, care va avea loc la Sala Radio.

"Vrem să demonstrăm că tradiţiile voastre vii pot fi o sursă de inspiraţie foarte puternică pentru un grup de tineri muzicieni respectaţi", arată Peter Hurley, coordonatorul proiectului Roots Revival Romania.

Un prim pas pe "Lungul Drum către Cimitirul Vesel de la Săpânţa" va fi făcut mâine, în cadrul unui atelier, creat special de artistul Grigore Leșe, la Muzeul Satului.

"Voci din Cimitirul Vesel"

Ideea de a aduce tineri din alte ţări în satele din Maramureş a apărut după ce muzicienii participanţi la ediţiile anterioare ale festivalului intercultural de tradiţii maramureşene "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel", proiect derulat la Săpânţa din 2010, de Asociaţia Interculturală de Tradiţii, au uimit audienţa cu improvizaţiile l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

CNA cere Comisiei Europene să ancheteze platforma TikTok pentru favorizarea exclusivă a lui Călin Georgescu

Adevarul acum 13 ore
Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 31 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°