De la începutul anului, în judeţul Sălaj au fost înregistrate 23 de incendii de vegetaţie uscată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când în judeţ s-au înregistrat 176 de astfel de incendii.
Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, scăderea semnificativă a numărului de incendii de vegetaţie uscată se datorează campaniilor de informare a cetăţenilor, de conştientizare a acestora asupra măsurilor ce trebuie respectate în cazul igenizării terenurilor, precum şi sancţiunilor aplicate cetăţenilor care nu respectă aceste măsuri. Un rol important în scăderea numărului de incendii l-au avut şi controalele şi instruirile efectuate de către Inspecţia de Prevenire din cadrul ISU Sălaj. De precizat ar fi şi faptul că numai anul trecut au fost aplicate 46 de amenzi, în valoare totală de 115.000 lei, proprietarilor de terenuri care au dat foc vegetaţiei fără a respecta legislaţia în vigoare. Într-un comunicat transmis de reprezentanţii ISU Sălaj se arată că potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
De la începutul anului, în judeţul Sălaj au fost înregistrate 23 de incendii de vegetaţie