Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două nunţi ţigăneşti cu mult circ şi “băieţi de valoare”, la Timişoara

Publicat in Press Alert, joi 8 august 2013 ·

Încă două nunţi în rândul ţiganilor de mătase din Timişoara, pretext ca să-şi etaleze, din nou, bogăţiile. Solomon Cârpaci, unul dintre membrii clanul ţigănesc care a cumpărat Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara şi i-a ameninţat pe medici cu evacuarea, şi-a căsătorit, astăzi, doi din cei trei copii. Forfota a început cu puţin înainte de ora 17, pe strada Ciocanul, care s-a umplut de limuzine de lux, iar majoritatea ţiganilor îmbrăcaţi în alb şi-au etalat nu doar aurul de la gât, ci şi burţile. Nici pirandele nu s-au lăsat mai prejos şi au renunţat la rochiile tradiţionale pentru rochii de seară kitschoase, cu mult sclipici auriu sau argintiu. Deşi este post, nunta nu a putut începe fără Nicolae Guţă, care a venit îmbrăcat sport, şi de câteva ori a fost mustrat de naşul mare să cânte pe gustul lui, nu doar manele. Puţin după ora 17:00, cei doisprezece naşi, însoţiţi de o trăsură, de lăutari şi de mirele David, un tânăr de 19 ani, au plecat pe jos, după mireasă, tot de 19 ani, care locuieşte la câteva străzi depărtare. Ajunşi în faţa casei, unul din naşi ne-a dezvăluit că “participăm la nunţi împărăteşti, făcute din inimă. O să le facem mirilor mici cadouri în banii care circulă peste tot, adică 1.000 – 2.000 de euro. Suntem la o nuntă de valoare cu băieţi de valoare”.

Mireasa Ancuţa, îmbrăcată într-o rochie de culoarea untului de 10.000 de euro, a început să danseze în curtea casei, iar un nuntaş se plimba în jurul ei ca să nu se împiedice de trena lungă de zece metri. După câteva minute de joc, mirii s-au urcat în trăsură, iar naşii s-au aşezat de-o parte şi de alta a trenei, spre ghinionul miresei, pentru că unul dintre nuntaşi a călcat-o şi era să rămână fără ea. Nu a lipsit nici Solomon Cârpaci, care a stat în picioare în trăsură ca să-l vadă toţi nuntaţii şi savura dintr-o sticlă de whisky. Odată ajunşi la vila de pe strada Ciocanul, nun

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 16 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 51 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 20 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°