Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Cam așa arată, în momentul de față, Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (PTCI), soluția găsită de SUA și UE la avântul marilor economii emergente. Pentru România, pactul ar reprezenta o reală binefacere

Pentru alte zeci de economii din întreaga lume, acesta se va dovedi, însă, o veritabilă năpastă, așa cum se poate vedea în tabelul atașat. Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii este proiectat încă din 2011, iar primele negocieri propriu-zise între cele două părți au avut loc în urmă cu câteva săptămâni, următoarea rundă fiind prevăzută pentru luna octombrie. Dacă se va concretiza, PTCI va reprezenta cel mai mare acord bilateral de liber-schimb încheiat vreodată, urmând să genereze, potrivit calculelor Comisiei Europene, „economii de milioane de euro în mediul de business și, mai important, sute de mii de locuri de muncă“. Într-adevăr, fără doar și poate, cele două mari piețe ar avea de câștigat masiv - calculele grupului de lucru care gestionează PTCI indică un aport anual de 120 de miliarde de euro, pentru UE, și de aproape 100 de milioane, pentru SUA. Pe de altă parte, concluzii de tipul „creșterea economică suplimentară care ar trebui să rezulte de pe urma acordului va aduce beneficii tuturor“ par cel puțin pripite. Un studiu complex realizat de fundația germană Bertelsmann arată că partenerii tradiționali ai SUA (Canada, Japonia sau Australia, de pildă), dar și micile economii emergente care supraviețuiesc de pe urma schimburilor comerciale cu cele două mari puteri (statele din nordul și vestul Africii, în frunte cu Coasta de Fildeș și Guineea) vor avea numai de suferit, atât în privința produsului intern brut per capita, cât și a locurilor de muncă.

Studiul Bertelsmann ia în considerare două scenarii: unul prin care ar fi eliminate doar tarifele vamale, cu impact m