Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socialiştii bulgari au pus tunurile pe şeful statului

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a impus miercuri un veto asupra proiectului de lege pentru rectificarea bugetului de stat, adoptată săptămâna trecută de parlament. În ciuda presiunii la care a fost supus în ultimele zile de către reprezentanţii majorităţii parlamentare a socialiştilor şi etnicilor turci, şeful statului a profitat de dreptul său de veto.

Cel mai important punct al rectificării este posibilitatea de a lua un nou împrumut de până la 1 miliard de leva (circa 500 milioane de euro). Preşedintele consideră că lipseşte transparenţa în ceea ce priveşte modul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani. Practic, asta înseamnă că guvernul poate cheltui aceste fonduri pentru orice, a spus Plevneliev, în prezentarea argumentelor pentru decizia sa.

Şeful statului a subliniat că este de acord cu majorarea ajutoarelor şi indemnizaţiilor pentru grupurile sociale vulnerabile, dar că nu trebuie speculat pe această temă, pentru că pachetul social reprezintă doar o mică parte din cheltuielile suplimentare propuse. Plevneliev a mai spus că nu este împotriva luării unui împrumut, chiar şi mai mare decât cel prevăzut, cu condiţia însă ca acesta să fie folosit pentru stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă şi nu doar pentru plata cheltuielilor restante.

Campanie anti-Plevneliev

Preşedintele bulgar a declarat că se duce o campanie politică pentru denigrarea sa: că are trei amante, conturi şi companii în zone off-shore, interese ascunse în sistemul de pensii. În presa bulgară au apărut dezvăluri despre o presupusă decapitalizare a celui mai mare fond privat de pensii ”Doverie” (”Încredere”), prin companii off-shore controlate de unul dintre prietenii lui Plevneliev.

Autorii informaţiilor afirmă că în ajunul alegerilor prezidenţiale, Plevneliev a transferat primei sale soţii două companii off-shore, fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°