La Negreşti Oaş copiii se joacă printre sculpturi. Cei mari au ridicat la început câteva clădiri importante în care acum sunt Spitalul, Muzeul, Primăria, un pic mai departe biserica. Pe parcela din faţă au lăsat loc de plantat copaci, iarbă, bănci. Copacii au crescut mari şi ascund clădirile care şi ele au devenit reprezentate ale vremurilor când oamenilor le plăcea să se îngrijescă de toate atunci când puneau la cale centrul unui oraş sau propria gospodărie...

Alţi oameni mari au gândit în anii din urmă că parcul şi implicit oraşul lor merită să primescă şi din bogăţia altora iar mai mulţi sculptori au primit libertatea de a modela piatra şi oţelul, de a ciopli lemnul şi şlefui marmura. Mai multe sculpturi au devenit astfel simboluri ale Negreşti Oaşului. Astfel, Muzeul Ţării Oaşului a devenit un muzeu deschis, un muzeu care, în sens bun, acaparează oraşul. La câteva străzi distanţă, pe un deal care a rămas şi el neaşteptat de verde, prins între o stradă cu case/vile şi albia rustică a râului Tur, este un fel de muzeu al satului oşan. Case vechi din chirpici şi lemn, o biserică tradiţională din lemn în care pictura s-a păstrat impecabil, o moară unde şi azi oamenii locului vin să îşi macine grăunţe, o vâltoare perfect funcţională şi folositoare pentru covoare, pături, cuverturi şi alte ţesături grele, horincia, un han de acum câteva secole, o fierărie. Este un colţ din altă lume, simplă, sinceră, care îşi căuta prosperitatea în fiecare clipă…

Sculpturile din parc, muzeul de pe dealul cel verde şi sediul, clădirea de piatră a Muzeului Ţării Oaşului, nu numai că se învârt toate în jurul centrului urbei, dar poartă prietenii unice şi puternice. Pe toate, cele omeneşti şi cele obşteşti, le leagă Remus Vârnav. Un om care a restaurat respectul pentru cele vechi şi a înmulţit muzeul în aer liber dar a şi înnoit gustul oşenilor prin parcul de sculpturi, ar