Părinţii care doresc să le ofere copiilor lor câteva zile în lumea fascinantă a cavalerismului medieval, îi pot trimite în ultima serie a „Taberei Medievale Pentru Copii”, în perioada 1-7 septembrie. Aceasta este organizată de „Medieval Praxis” (www.MedievalPraxis.ro), la Șirnea, comuna Fundata, unde copiii, împreună cu instructori profesioniști, vor învăța pictură și heraldică medievală, improvizație și teatru medieval, tir cu arcul, scrimă cu spadă medievală și alte activități recreative surpriză.
Pot fi înscriși copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, pe adresa http://www.tabara-medievala.ro/tabara-pentru-copii-contact.htm sau la telefon 0725.22.33.96. „Într-un timp în care oamenii sunt tot mai grăbiţi, am simţit nevoia unei schimbări. O schimbare de aer şi de timp ne-ar face tuturor bine, dar mai ales copiilor noştri. Ei vor vedea că se poate trăi şi altfel. Fără calculator sau televizor şi fără supermarketuri. Fără străzi aglomerate şi poluate, într-un loc în inima munţilor, un loc în care zgomotul claxoanelor e înlocuit de imaginea flamurilor medievale, de foşnetul copacilor, de voia bună şi de spiritul drept. Vom deschide pentru copii o poartă către alte timpuri, când existau idealuri înalte şi eroi adevăraţi. Prin jocuri, ateliere de creaţie, drumeţii, ei vor evada din lumea reală, transpunându-se pentru o săptămână într-o lume de poveste. Aspiranţii cavaleri şi tinerele domniţe vor fi înconjuraţi de decoruri medievale şi vor primi costume corespunzătoare perioadei. Domniţele vor purta rochii, iar cavalerii vor avea tunici şi scuturi cu însemne heraldice”, promit organizatorii.
Părinţii care doresc să le ofere copiilor lor câteva zile în lumea fascinantă a cavalerismului medieval, îi pot trimite în ultima serie a „Taberei Medievale Pentru Copii”, în perioada 1-7 septembrie. Aceasta este organizată de „Medi