Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 844 lei pe an pentru întreținerea tinerilor din centrele DGASPC care își continuă studiile

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 9 august 2013 ·

Douăzeci și doi de tineri aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au absolvit 12 clase, însă doar trei dintre ei au reușit să ia examenul de Bacalaureat. Dintre aceștia trei, doi au fost admiși la facultate. Este vorba despre Florin Alexandru Corodeanu, a cărui poveste de succes o puteți reciti accesând http://www.monitorulvn.ro/articole/din-sistemul-de-protectie-a-copilului-student-la-inginerie-aerospatiala_2_150304.html, precum și un coleg de-al acestuia, care va începe din toamnă Facultatea de Construcții și Instalații București.

Potrivit celor spuse de Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea, după ce vor participa la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, alți șapte tineri absolvenți din sistem și-au exprimat dorința de a urma cursurile unei școli postliceale. Din totalul de 22 de tineri aflați în grija Direcției, șase au fost încadrați în muncă și au părăsit sistemul de Protecția Copilului, iar alți șase sunt în curs de integrare socio-profesională, fiind potențiali beneficiari ai Centrului „Sfântul Teodor”. „Deși numărul celor ce au luat examenul de Bacalaureat este destul de mic, ne punem speranța ca în sesiunea din toamnă să obțină cât mai mulți diploma de Bacalaureat și exemplul pozitiv și lăudabil al celor doi studenți să fie urmat și de ceilalți”, a declarat Daniela Nicolaș.

După împlinirea vârstei de 18 ani, beneficiarii sistemului de protecția copilului sunt sprijiniți în continuare încă doi ani, specialiștii Direcției încercând să-i ajute să-și găsească un serviciu și să poată începe viața pe cont propriu, în condiții decente. Totodată, celor care după absolvirea liceului își continuă studiile, urmând fie cursurile unei facultăți, fie ale unei școli postliceale, li se asigură cazarea, masa, echipamentul, cazarmamentul necesare, precum și bani de buzunar. Potrivit legiii,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 28 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 39 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 37 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 15 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°