Biroul Executiv al AJF Bihor a revenit asupra deciziei de a reduce numărul seriilor din Liga a V-a. La solicitarea mai multor echipe, forul fotbalistic judeţean a decis ca întrecerea să înceapă tot cu trei serii.
Revenirea la trei serii a fost posibilă după ce două echipe, Viitorul Josani şi Partizanul Sânnicolau Român s-au înscris în campionat, numărul participantelor ajungând astfel la 37, fapt ce a permis programarea în condiţii regulamentare a etapelor. La fel ca şi în sezonul precedent, Seria 1 va fi alcătuită din 13 formaţii, iar în Seria a 2-a şi Seria a 3-a vor activa câte 12 echipe.
Componenţa seriilor şi programul primei etape:
Seria 1
1. Sporting Lugaş
2. Minerul Şuncuiuş
3. Inter Aştileu
4. Săgeata Brusturi
5. AC Bihorul Lugaş
6. Viitorul Popeşti
7. Voinţa Suplac
8. Toldy Sânnicolau de Munte
9. Stânca Vadu Crişului
10. Electric Star Marghita
11. Locadin Ţeţchea
12. Unirea Valea lui Mihai
13. Foresta Tileagd
Seria 2
1. FC Bihor II Oradea
2. CS II Oşorhei
3. Voinţa Cheresig
4. Dacia Gepiu
5. Voinţa Inand
6. Voinţa Ciumeghiu
7. Cetatea Biharia
8. Phoenix Diosig
9. Viitorul Tărian
10. CS Mădăras
11. Partizanul Sânnicolau Român
12. Unirea Livada
Seria 3
1. Universitatea Oradea
2. Frontiera Oradea
3. LPS Bihorul Oradea
4. Unirea Roşia
5. Zorile Bunteşti
6. Cetatea Finiş
7. Viitorul Josani
8. Gloria Căbeşti
9. Vulturul Dobreşti
10. Victoria Tulca
11. Inter Crişul Batăr
12. Izvorul Cociuba Mare
Programul primei runde (24-25 august):
Seria 1
Voinţa Suplac - Săgeata Brusturi
Sporting Lugaş - Electric Star Marghita
Minerul Voivozi-Popeşti - Toldy Sânnicolau de Munte
Locadin Ţeţchea - Unirea Valea lui Mihai @