Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regionalizarea lui Dragnea, criticată de pesediști

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 8 august 2013 ·

Regionalizarea lui Dragnea, criticată de pesediști "Se fac regiuni pentru oamenii care le vor conduce, nu pentru cetățeni" Amânată oficial pentru anul viitor, regionalizarea lui Dragnea este criticată în interiorul PSD. Deputatul PSD de Vaslui Adrian Solomon (foto) a declarat că aceasta nu a fost bine gândită.

"Nu avem studii serioase, nu avem nimic la baza pentru aceste discuţii. Aceste lucruri trebuie gândite altfel. Se fac regiuni pentru oamenii care le vor conduce, nu pentru cetăţeni", a spus Adrian Solomon, în cadrul dezbaterii "Regionalizarea şi problemele locale", organizată la Vaslui de Agerpres. "Eu sunt şi pentru, şi împotriva regionalizării. E un sistem care a reuşit în Europa Occidentală, dar lumea vede că oamenii au rămas fără loc de muncă, că anumite instituţii nu mai au măcar nişte oficii în oraşele mici. Noi plătim asigurări şi taxe şi trebuie să primim adeverinţe acolo unde plătim şi unde lucrăm. Astfel de lucruri sunt inadmisibile. Unirea a fost făcută de sus şi nu de jos şi aşa se va face şi regionalizarea, dar punem la un loc structuri administrative care nu au nicio legătură", a declarat acesta.

La rândul său, Gabriela Creţu, senator PSD de Vaslui, și-a exprimat rezervele față de regionalizare. "Diferenţa dintre noi şi alte judeţe este că aici se exprimă anumite opinii, chiar şi atunci când sunt în contradicţie cu ale şefilor. În toate judeţele mai sărace opiniile sunt aceleaşi. Până la urmă, orice chestiune care implică oamenii este politică, nu doar administrativă. Regionalizarea e o problemă politică. Dacă adânceşte decalajele între judeţe, este o măsură de dreapta, dacă le reduce, este o măsură de stânga, iar eu vorbesc în calitate de om de stânga", a declarat Gabriela Creţu.

Aceasta a subliniat că trebuie stabilit cu exactitate cum vor fi organizate sursele de finanţare. "Există temeri importante şi justificate. S-ar p

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 5 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 5 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°