Un individ din Falcău – Brodina, dat în urmărire naţională, a fost prins ieri seară, pe raza municipiului Suceava, după o operaţiune spectaculoasă, cu focuri de armă şi cu suspectul sărind de pe un bloc cu patru etaje.
În jurul orei 18:30, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ajutaţi de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au descins la un bloc de pe strada Bistriţei din cartierul Obcini, având informaţii că la etajul IV al imobilului, într-o garsonieră, se ascunde un individ dat în urmărire naţională.
Respectivul se numeşte Alexandru Andrei Juravle, are 25 de ani şi este din Falcău - Brodina. Tânărul este un client mai vechi al poliţiştilor, fiind condamnat anterior pentru mai multe furturi. Tot pentru astfel de fapte, pe 23 mai a.c., Judecătoria Rădăuţi a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Juravle, acesta fiind acuzat că spre sfârşitul lunii aprilie a.c. a spart două case din Volovăţ, fapte cu prejudiciu de 12.000 de euro. Acelaşi tânăr din Brodina este suspect şi în alte furturi din locuinţe comise pe raza municipiilor Suceava şi Rădăuţi.
Ce s-a întâmplat după ce poliţiştii au bătut la uşa garsonierei în care se ascundea suspectul
Ofiţeri de la Investigaţii Criminale au bătut la uşa garsonierei în care se ascundea suspectul lor şi l-au somat pe acesta să deschidă. Nu a răspuns nimeni. Au spart uşa şi, deşi nu au găsit pe nimeni în apartament, au auzit zgomote care veneau dinspre acoperiş. Luptători de la Acţiuni Speciale care se aflau în faţa uşii de la intrarea în scară l-au observat pe acoperişul blocului pe tânărul de 25 de ani şi şi-au anunţat colegii de la etaj. Între timp, suspectul a intrat în mansarda blocului. A fost din nou somat să se predea de poliţiştii care l-au văzut dintr-o cameră folosită drept uscător, însă bărbatul s-a dus pe latura nordică a blocului şi a s