Ce faci cînd, în timp ce-ți duci fetele la școală, prin centrul Philadelphiei, un banal blocaj de trafic se transformă într-o nebunie cu flămînzi*? Păi, te asiguri că familia ți-e OK și pleci să salvezi lumea, chiar dacă un pic împotriva propriei voințe. Cel puțin, dacă ești Brad Pitt într-un film produs chiar de tine, cu ambiția de a fi cel mai fain blockbuster al verii. Chestie care, pe undeva, îi și iese.

Filmul începe la fel de brusc precum am început și eu – pînă să se termine genericul am trecut de la pacea idilică a unei case din suburbii la valuri de zombi năvălind peste tot în Philly. De unde Pitt și ai lui ajung în largul Atlanticului. Vezi, Doamne, el e cel mai bun investigator în situații de criză al ONU (atenție, e primul superfilm în care America nu conduce ostilitățile!), deci e trimis tocmai în Coreea de Sud, să găsească pacientul zero al unei infecții virale (care-i transformă pe oameni în zombi în zece secunde) și, desigur, soluția problemei. Soluția se împiedică fix la început, nu înainte de a scoate cea mai cool frază din tot filmul: “Mama Natură e un ucigaș în serie, vrea să fie prinsă, lasă în urmă un șir de firimituri, lasă indicii”. Îi revine lui Brad Pitt sarcina să urmeze firimiturile. Din Coreea filmul ajunge la Ierusalim – locul unei secvențe epice, care fixează standarde noi în cinematografia filmelor cu zombi. Taman pe dos ca în filmele cretine cu buget mare, din ce în ce mai insultătoare la adresa inteligenței privitorilor, aici scenele apocaliptice sînt la început, iar bătălia finală e în Cardiff (mai știți vreun film cu sfîrșitul în Cardiff?), între o mînă de oameni și mai multe mîini de zombi. Și fiindcă pomeneam de sfîrșit, e cam fușerit, pe genunchi și lasă destul de multe în aer. Pe cît facem pariu că se pune de-o franciză? Mai ales că a costat 200 de milioane și a făcut 474 numai într-o lună și ceva. Ca o noutate pent