Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele îşi prezintă planurile de reducere a cheltuielilor

Publicat in Gazeta Noua, joi 8 august 2013 ·

Avertizate de ministrul Sănătăţii să se încadreze în bugetele aprobate şi obligate să prezinte şi măsuri concrete până la mijlocul acestei luni, spitalele din judeţ se întâlnesc în aceste zile cu membrii comisiei mixte Prefectură - CJAS şi expun ce au reuşit să pună pe hârtie.

O zi de concediu fără salariu pe lună, tăierea tichetelor de masă, scăderea nivelului sporurilor, renunţarea la o linie de gardă, creşterea volumului internărilor de zi în totalul serviciilor medicale acordate, scăderea consumului de medicamente sunt doar câteva dintre măsurile la care managerii spitalelor din judeţ se gândesc pentru a reduce cheltuielile şi a se încadra, astfel, în banii pentru care au semnat contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Chiar în aceste zile fiecare spital expune în faţa membrilor comisiei mixte Prefectură - Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate lista de măsuri gândită în vederea reducerii cheltuielilor. Pentru cei care au avut şi până în prezent grijă la cât cheltuie este mai uşor, alţii dau din colţ în colţ, sub presiunea angajaţilor.

Într-o situaţie disperată rămâne în continuare Spitalul Orăşenesc Corabia. Aici s-a deplasat comisia mixtă, condusă de subprefectul Emil Marinescu, marţi, 6 august, la şedinţa de analiză a situaţiei financiare participând şi reprezentanţii sindicatului. Cea mai mare problemă identificată este ponderea cheltuielilor de personal în total buget, lună de lună din banii alocaţi 83% însemnând plata drepturilor salariale. Nivelul este cel mai mare din judeţ şi cu mult peste cele 70 de procente stabilite la intrarea României în criză, plafon la care, e drept, de ceva vreme s-a renunţat.

„Acest procent în care să te încadrezi e drept că nu mai există, însă rămâne un reper pentru instituţiile care vor să mai şi funcţioneze”, a declarat directorul pentru relaţii contractuale din cadrul CJAS Olt, Sor

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 46 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Mediafax acum 49 minute
În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Dintre acestea, cele

INS Salariul mediu lunar a crescut la 5.388 lei, în luna noiembrie a anului 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
​Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei, fiind mai mare cu 120 lei (+2,3%) față de luna octombrie 2024, potrivit datelor publiate de Institutul Național de statistic

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°