Dacă ar fi să numesc cel mai atipic, mai bizar şi mai impersonal jurnal din întreaga literatură română, acesta ar fi, fără îndoială, jurnalul lui Vasile Lovinescu, succesiunea de trei volume care începe cu Jurnal alchimic, continuă cu Însemnări iniţiatice şi se încheie cu Meditaţii, simboluri, rituri. Toate cele trei volume – îngrijite de Florin Mihăescu şi Roxana Cristian – sînt, în egală măsură, adnotări la volumele sale de eseuri, dar şi măsurări ale zilelor cu un alt timp decît cel comun. Am început să le citesc cu speranţa să aflu mai multe în privinţa unui om despre care s-au spus o mulţime de lucruri: că ar fi fost legionar şi că ar fi trecut, la un moment dat, la islamism – au fost doar două colportări dintre cele mai răspîndite despre nepotul atipic al lui E. Lovinescu. Am citit jurnalele cu destulă uimire şi uneori fără să înţeleg mare lucru, dar şi fără să aflu, la capătul lecturii, vreo informaţie despre personajul care semnează; m-am ales, în schimb, cu certitudinea că nici o colportare, supoziţie, indiscreţie postumă nu pot mişca respectivul personaj (deloc personal) din orizontul spiritual în care singur s-a fixat şi în care l-au imortalizat (cumva simbolic, într-o „funcţie“ magisterială) discipolii săi. Ceva mai mult s-ar putea afla, fără îndoială, din Scrisorile crepusculare (editate şi ele de aceiaşi doi apropiaţi ai lui Vasile Lovinescu şi publicate la Editura Rosmarin) şi poate din anumite romane ale lui Dan Stanca sau din studiul acestuia, Contemplatorul solitar.

DE ACELASI AUTOR Un contemplativ Inutilitatea literaturii Utilizarea literaturii Utilitatea literaturii Nu e însă deloc obişnuit ca dintr-un text pe care autorul l-a dorit a fi jurnal să nu aflăm nimic despre viaţa personajului său principal; mai mult, să ne situăm, după sute de pagini, dincolo de persoana, de eul diurn, ca şi cum ele n-ar conta deloc. Este aici, în primul rî