Auzim că am ieşit din criză şi, poate, aşa pare dacă privim anumiţi indicatori globali, dar urmele crizei s-ar putea să fie mai adanci azi decat au fost ieri, mai disperate, mai grave şi mai triste, mai extinse ca niciodată. Nu vorbim doar de criza economică, financiară, nu vorbim de lipsurile materiale în sine, cat de consecinţele psihologice, de tulburările spirituale, de criza morală, de confuzia mentală şi emoţională în care ne scăldăm, cu toată cunoaşterea ce ne stă la îndemană azi. Trăim între extreme, nu doar între extremele pe care ni le arată vremea de afară, între caniculă şi furtuni, ci între descoperiri ştiinţifice uluitoare şi crime oribile, într-o lume în care poţi străbate mări şi ţări într-o singură oră şi, în acelaşi timp, în aceeaşi lume poţi să bei apă contaminată şi să înghiţi substanţe toxice din carnaţi sau să te intoxici de la branză. Criza pare să fi creat un fel de ”tip psihologic” aparte, pare să fi predispus oamenii – altădată atenţi, grijulii, responsabili şi buni – la o cădere în cele mai josnice atitudini şi comportamente, care merg mană în mană cu crima, atentatul la sănătate, la viaţă, la siguranţa fiinţei. Ce diferenţă e – oare – între cel care i-a dat foc pastorului şi copilului său pentru bani şi cel care strecoară otrăvuri în alimentele a milioane de oameni? Poate că ”otrăvitorul” e chiar mai periculos, căci el distruge lent şi sigur, şi nu doar un om sau doi, ci mulţimi!

Climatul acesta de nesiguranţă a vieţii îi dă apă la moară fricii pentru viaţa proprie, căci prea mulţi oameni par dispuşi să facă prea mult şi chiar orice de dragul banilor. Dorinţa aceasta de caştig peste noapte, călcand peste orice îţi iese în cale, e diabolică, stridentă şi barbară. Să-ţi fie frică să bei apă cumpărată, nu mai vorbim de faptul că nici nu se pune problema să te apropii de apa care curge ruginită şi îmbibată cu substanţe la robinet, s