Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să investește 1.000 de euro într-o geantă nu mai este nici în România o extravaganță. Cum arată în criză piața genților de lux

Publicat in Capital, joi 8 august 2013 ·

Privite până nu demult ca un business complementar, gențile, portofelele și curelele aduc acum aproape un sfert din veniturile firmelor ce vând modă. Efectul: chiar în concurență cu marii retaileri, rețelele specializate au prins curaj și își fac planuri de extindere

Pe măsura ce marii retailerii internaționali de modă au ocupat piața românească, prin deschideri de noi magazine, accesoriile au prins și ele o felie din ce în ce mai mare. „Sunt importante ca ofertă, pentru a crea o ţinută completă, dar și ca venituri“, confirmă Cristian Codrea, Country Managerul C&A România (25 de magazine), care evită să dea o cifră exactă. Însă un indiciu despre cât de bine se vând accesoriile în România ar putea veni din rezultatele financiare înregistrate de rețelele de retail specializate. De exemplu, businessul Musette de azi e aproape dublu, faţă de cel din 2009: 375 de oameni, o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro şi 24 de magazine în România şi în alte şapte ţări (SUA, Franţa, Bulgaria, Israel, Ungaria, Liban, Mongolia, Austria). „Marochinăria și accesoriile se vând bine. Încă nu sunt suficiente magazine specializate“, crede Cristina Bâtlan, coproprietar al afacerii de familie, care își împarte în mod egal marfa între încălțăminte și accesorii. „Gențile - continuă ea - pot fi purtate două-trei sezoane fără probleme. De aceea sunt și mai scumpe decât pantofii“. Inclusiv când vine vorba de genți de lux, numărul clienților a rămas constant chiar și pe timp de criză. Explicația e logică: (mai ales) acum, cumpărătorii văd mărcile premium și de lux ca pe niște investiții. Așa că, multe dintre clientele care preferau să aibă mai multe poșete de câteva sute de euro bucata, investesc acum într-una de peste 1.000 de euro, pe care o pot vinde peste ani la același preț. Drept dovadă, magazinul Louis Vuitton (130 mp), deschis în 2008, în galeriile comerciale de la p

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 45 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 38 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°