Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica ZIL din Rusia va produce furgonete Renault şi Fiat

Publicat in Capital, joi 8 august 2013 ·

O subsidiară a producătorului rus de camioane ZIL a semnat un acord preliminar pentru asamblarea de furgonete Fiat şi Renault, la o fabrică din Moscova, au declarat joi surse anonime, transmite Reuters.

Uzina va asambla 50.000 de vehicule pe an, inclusiv 25.000 furgonete Renault Master şi 25.000 furgonete Fiat Ducato, începând de anul viitor, susţin sursele.

Memorandumul de înţelegere, care include obligaţia de a investi în proiect, a fost semnat săptămâna trecută, iar acordul final va fi semnat în octombrie sau noiembrie.

Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că negocierile cu ZIL încă nu au fost finalizate şi nu a fost semnat un contract oficial. Reprezentanţii Fiat şi ZIL nu au comentat informaţia, care apăruse anterior în publicaţia rusă 'Vedomosti'.

Luna trecută, directorul general al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a declarat că se aşteaptă ca piaţa auto din Rusia să depăşească recentele încetiniri şi vrea ca prin intermediul AvtoVAZ, producătorul automobilelor marca Lada, să cucerească 40% din această piaţă.

Ghosn a explicat că în Rusia procentul celor care deţin un automobil este de 300 la fiecare 1.000 de locuitori, comparativ cu o medie de 500 în Europa.

După ce în 2012 au atins un nivel record de 2,93 milioane unităţi vândute, vânzările de autoturisme în Rusia au început să scadă în luna martie pentru prima dată în ultimii trei ani, iar scăderea a continuat până în luna iulie inclusiv.

Anul trecut, alianţa Renault-Nissan a semnat un acord conform căruia va prelua controlul la AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, până la mijlocul lui 2014. Ghosn nu a dezvăluit care sunt prognozele sale de vânzări pentru Rusia, dar a precizat că vrea ca Renault, Nissan şi AvtoVAZ să controleze 40% din piaţă faţă de 32% în acest an.

Compania Dacia a fost pr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 47 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°