Cea mai veche meserie din lume a avut, de-a lungul timpului, o reprezentare cât se poate de vizibilă în diferitele etape de dezvoltare a Bucureştilor. Pornind de la vechea "mahalla" a începuturilor, până la "mahalaua" modernă, prostituţia şi-a făcut loc sfidând, rând pe rând, interdicţii, oprobriul public sau puritanismul ipocrit.
Odinioară cuvântul "mahalla", care provine din limba turcă, avea semnificaţia de "cartier", indiferent dacă acesta era situat la marginea sau în centrul oraşului din care făcea parte. Cu timpul însă a devenit un termen mai degrabă peiorativ, asimilat cu periferia şi cu tot ce însemna aceasta în viaţa locuitorilor ei, adică o zonă marginală, în care mahalagiii aveau un comportament specific. Moralitatea nu a fost deloc punctul forte al mahalalelor Bucureştilor, acestea fiind populate încă din secolul al XVIII-lea cu tot felul de aventurieri în căutare de viaţă uşoară, distracţii şi femei. Pe acest fond prostituţia, aşa cum era şi firesc, a cunoscut o dezvoltare fără precedent.
La Bucureşti "desfrâul domina în toate locurile"
Potrivit mărturiilor unui martor al vremurilor, un anume conte d’Antraigue, aflăm despre cârciumile şi pivniţele din acele timpuri că "se transformaseră în adevărate taverne aflate la dispoziţia petrecăreţilor" (apud. Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Ed. Compania, 2003). Un alt francez, agentul Emile Gaudin, spune că în Bucureştii anului 1796 "virtutea este necunoscută" şi că "desfrâul domina în toate locurile". Este uşor de presupus că pe fondul acestui desfrâu prostituţia era deja un fel de "modus vivendi".
Depravarea ajunsese până şi în chiliile mănăstirilor
Distracţiile deocheate au atras mânia mai marilor zilei, chiar dacă "boierii tineri" şi "beizadelele" se aflau adesea în prim plan cu viaţa uşoară pe ca
