Alexandra Stan câştigă la fel de bine precum Alice Cuper sau Alyssa Milano, dar mai are mult până ajunge la onorariul actriţei Salma Hayek. Vezi drumul Alexandrei de la desenele cu Ariel, până la concertele de sute de mii de dolari.
Avea trei ani când a văzut "Mica Sirenă". Frumoasa Ariel, cântând pe scena imaginată de Disney pe fundul oceanului, acompaniată de peştişori şi crabi, i-a rămas întipărită în mintea de copil. Atunci s-a hotărât: ea, micuţa Alexandra, va cânta şi va face spectacol! Va fi o vedetă, ca Ariel!
Odată cu vârsta, ideea de a face muzică nu i s-a şters, aşa cum se întâmplă cu capriciile copilăriei.
"Scandalul, strict local"
După numai patru ani în showbiz, Alexandra Stan va primi la fel de mulţi bani pentru o apariţie publică ca şi Alice Cooper sau Alicia Silverstone. Românca, artistă Media Pro Music, a semnat un contract cu renumita agenţie de impresariat din SUA, Celebrity Talent International (CTI) şi va susţine concerte pentru sume cuprinse între 50.000 şi 225.000 de dolari.
"Cu Celebrity International Talent a semnat recent şi Andrea Bocelli. Sunt şi actorii Jamie Lee Curtis şi Woppy Goldberg, sau realizatorul Larry King. Este foarte bine că avem o româncă acolo", spune realizatoarea Liana Stanciu.
Deşi în presă s-a speculat că proaspătul contract a rezultat în urma mediatizării excesive a scandalului în care a fost implicată, adevărul pare a fi altul. "Cred că scandalul prin care a trecut Alexandra e strict local. La noi a ţinut prima pagină, dar nu cred că în străinătate acest timp de abuzuri conferă ceva în plus. Nu cred că toată planeta se bucură de scandal", adaugă Liana.
Peste Anne Rice
Conform CTI, la numai 24 de ani, constănţeanca are o cotă mai mare decât Erin Brockovich (20.000 de dolari), Aidan Quinn (30.000 de dolari), Ali Campbell (UB40) (30.000 de dolari), sau celebra Anne Rice (Cronicil