Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 30.000 de intervenţii ale Ambulanţei, de la începutul anului

Publicat in Vocea Brailei, vineri 9 august 2013 ·

* cele mai multe intervenţii au fost pentru urgenţe, accidente vasculare, stop cardio-respirator, come, dar şi tentative de suicid * personalul medical a intervenit şi pentru salvarea a 445 de persoane care suferiseră stări depresive severe, dar şi în cazuri de naşteri, avorturi şi accidente rutiere

Mii de vieţi omeneşti au fost salvate în urma intervenţiei personalului medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, de la începutul anului. Cele mai multe intervenţii au fost pentru urgenţe, respectiv accidente vasculare, stop cardio-respirator, come, dar şi tentative de suicid. Medicii şi asistenţii au intervenit şi pentru salvarea a 445 de persoane care suferiseră stări depresive severe, dar şi în cazuri de naşteri, avorturi sau accidente.

Anul acesta, în perioada ianuarie-iulie, echipajele de pe Salvare au avut 31.669 de solicitări, din care 21.070 au fost efectuate în mediul urban şi 10.599 în mediul rural. La peste 1.500 de solicitări a fost necesară deplasarea unui medic, pacienţii primind îngrijiri medicale de urgenţă şi fiind uneori salvaţi de la moarte. Potrivit datelor statistice prezentate de SAJ Brăila, echipajele au intervenit pentru a acorda primul ajutor în cazul a 5.254 de copii, 13.632 de femei şi 12.783 bărbaţi. Numărul de solicitări a fost la fel de mare în toate zilele săptămânii, doar sâmbăta şi duminica fiind un număr mai scăzut de intervenţii. Astfel, în zilele de luni au fost 4.967 solicitări, marţi 4.757, miercuri 4.851, joi 4.645 şi vineri 4.598 de solicitări. Sâmbăta, numărul solicitărilor a fost de 4.003, iar duminica 3.848.

În primele şapte luni ale acestui an, echipajele de la SAJ au înregistrat 534 de cazuri de accident cerebro-vascular acut, 269 - stop cardio-respirator, din care 9 persoane cu rezultat pozitiv la resuscitare şi 215 persoane intrate în comă. Au fost înregistrate şi 167 de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 54 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii au făcut, astăzi, anunțul

Botosani News acum 16 minute
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, respectiv în intervalul 21 iulie- 03 august.Între 21 și 28 iulie, România va fi afectată de un nou val de caniculă severă, cu temperaturi care pot atinge 40°C în timpul zilei și

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum o ora
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°