EY: Pentru creşterea numărului de antreprenori, însă, este nevoie de finanţare şi mentorat
Birocraţia trebuie redusă, mai ales că tinerii au nevoie, pentru a reuşi, de un mediu mai simplu şi prietenos din punct de vedere al reglementărilor şi al fiscalizării
Şomajul în rândul tinerilor va scădea dacă este susţinut antreprenoriatul, fiind nevoie pentru a realiza acest lucru atât de finanţare, cât şi de mentorat, potrivit EY România.
De asemenea, este nevoie de reducerea birocraţiei, mai ales că tinerii antreprenori au nevoie, pentru a reuşi, de un mediu mai simplu şi prietenos din punctul de vedere al reglementărilor şi al fiscalizării.
"Una dintre soluţiile cele mai valoroase şi, pentru unii, nu foarte evidentă pentru inversarea tendinţei şomajului în rândul tinerilor este susţinerea dezvoltării antreprenoriatului", a explicat Mihaela Matei, Marketing Supervising Associate EY România, coordonator al studiului EY Antreprenorii Vorbesc.
Specialiştii firmei de consultanţă explică faptul că antreprenoriatul vine cu două surse de scădere a şomajului: cu cât mai multe companii sunt înfiinţate, cu atât mai mult va creşte numărul de angajaţi, iar cu cât mai mulţi tineri vor deveni antreprenori şi se vor autosusţine, numărul şomerilor va scădea.
Conform raportului EIM "Do SMEs create more and better jobs?", angajaţii IMM-urilor reprezintă, în medie, 2/3 din numărul de angajaţi din ţările G20. Aceste companii creează joburi la o rată dublă faţă de companiile foarte mari şi sunt mai dispuse să angajeze persoane aflate în şomaj.
Finanţarea fără mentorat este ineficientă
Pentru creşterea numărului de antreprenori, însă, este nevoie de finanţare şi mentorat, două linii de acţiune imperativă pentru a susţine activitatea antreprenorilor (conform studiului EY Avoiding a lost generation, care a chestionat 1.500 antrepr