Vârsta preşcolară este ideală pentru deprinderea unei limbi străine. Mai mult, învăţarea limbii engleze prin intermediul poveştilor şi al jocurilor sporeşte interesul copiilor faţă de activităţile educative, pregătindu-i pentru şcoală. Poveştile bilingve Disney English, publicate de Editura Litera, reprezintă primul pas într-o lume plină de întâmplări savuroase. Cărţile din această serie conţin poveşti brodate pe marginea celor clasice, în care cele mai frumaose prinţese Disney trec prin tot felul de peripeţii instructive şi amuzante.
Dimensiunea textului, mărimea literelor şi formatul cărţilor sunt adaptate la nivelul de cunoştinţe al începătorului într-ale limbii engleze. Istorioarele au conţinut educativ implicit, iar cuvintele importante sunt evidenţiate, pentru a fi reţinute mai uşor. Versiunea românească urmăreşte îndeaproape originalul englezesc, dar compararea celor două texte va semnala şi diferenţele dintre cele două limbi, introduse pentru a conferi naturaleţe povestirii şi pentru a păstra fluenţa textului în limba română.
Lumea poveştilor e plină de învăţăminte. În fiecare carte vei găsi trei poveşti bilingve, urmate de exerciţii care te vor ajuta să-ţi fixezi cunoştinţele de limba engleză dobândite. Iar întâmplările prin care trec Albă-ca-Zăpada, Ariel, Cenuşăreasa, Aurora sau Belle te vor învăţa să ai încredere în tine, să-ţi ajuţi prietenii, să fii curajos şi isteţ.
În această serie au apărut:
- Prinţese curajoase
- Prinţese prietenoase
- Prinţese încrezătoare
- Prinţese isteţeâ
Vârsta preşcolară este ideală pentru deprinderea unei limbi străine. Mai mult, învăţarea limbii engleze prin intermediul poveştilor şi al jocurilor sporeşte interesul copiilor faţă de activităţile educative, pregătindu-i pentru şcoală. Poveştile bilingve Disney English, publicate de Editura Litera, re