„Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sîrmă în uşă... Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista.”

„Acum, cînd sînt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvîrşit comandantul Vişinescu. Strigătele: «Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată.“ Din mărturia lui Ovidiu Borcea, publicată de Cicerone Ioniţoiu (şi republicată de Gândul). Ion Mihalache este astăzi un bulevard în centrul Bucureştiului. Doar întîmplarea face ca Vişinescu, comandantul, să nu locuiască pe Bulevardul Mihalache. Vişinescu stă în alt bloc central şi primeşte o pensie mare. Gândul ni l-a arătat săptămîna trecută salutînd drăgălaş, ploconitor, o doamnă cu copil. Numele lui se află pe o listă de 35 de foşti comandanţi de penitenciare politice, cărora Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc le-a făcut plîngeri penale.

Pe Ovidiu Borcea, cel care a depus apoi mărturie, Vişinescu l-a dus la subsol şi l-a bătut cu cureaua pînă la sînge, ca să spună ce a vorbit cu ceilalţi deţinuţi prin codul Morse, lovind în peretele celulelor. Asta îşi amintea Ion Diaconescu, fostul lider ţărănist. Tot Diaconescu îşi aminteşte, într-un interviu, că l-a întîlnit pe Vişinescu după ce a ieşit din puşcărie: „Vai de mine, domnu’ Diaconescu, zice, eu care-am avut sub comanda mea atîţia deţinuţi te ştiu perfect, iar dumneata la Rîmnicu Sărat şase ani de zile ai avut un singur comandant şi nu mai mă cunoşti.“ A se reţine cinismul şi neruşinarea: Vişinescu nu se ascunde, îi aminteşte el lui Diaconescu cine este şi ce funcţie a avut. D