În judeţul Dolj, procentul de promovabilitate a probei scrise a examenului de titulatizare, după soluţionarea contestaţiilor, este de 78,18%.
Din totalul de 1021 lucrări scrise, după prima afişare a notelor s-au înregistrat 156 de contestaţii, dar nu toţi dascălii care au contestat notele au fost norocoşi. După recorectarea lucrărilor, 34 de profesori au primit note mai mari, însă alte opt note au fost micşorate. La final, în judeţul Dolj, rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 78,18%, în creştere cu 1.09% faţă de situaţia iniţială 77,09%.
“După afişarea rezultatelor finale putem spune că s-au înregistrat măriri de note pentru un număr de 34 de candidaţi, au fost micşorate opt note şi 114 lucrări au rămas cu aceeaşi nota. Procentul total a crescut cu 1,09%”, a declarat prof. Mihăiţă Stoica, purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj.
Doar trei dascăli din cei peste 1000 care au participat la examenul de titularizare în Dolj au reuşit să ia nota maximă, 10. Rezultatele lor apar în fruntea listei finale, care s-a afişat joi, 8 august.
Repartizarea cadrelor didactice care au obţinut cel puţin nota 7 se va realiza în 9 şi 12 august, iar cei care au luat minim 5 vor primi posturi abia pe 14 august. În judeţul Dolj, procentul de promovabilitate a probei scrise a examenului de titulatizare, după soluţionarea contestaţiilor, este de 78,18%.
Din totalul de 1021 lucrări scrise, după prima afişare a notelor s-au înregistrat 156 de contestaţii, dar nu toţi dascălii care au contestat notele au fost norocoşi. După recorectarea lucrărilor, 34 de profesori au primit note mai mari, însă alte opt note au fost micşorate. La final, în judeţul Dolj, rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea postur