Mopediştii şi motociliştii nu mai au voie să transporte pasageri băuţi, iar bicicliştii sunt obligaţi să aibă asupra lor un act de identitate, conform noilor modificări aduse Codului Rutier, care intră în vigoare joi.
De asemenea, acolo unde nu există piste special amenajate pentru biciclişti, aceştia pot circula pe banda 1, cât mai aproape de bordură, astfel încât să nu încurce circulaţia.
Tot potrivit noilor prevederi, atât bicicliştii, cât şi mopediştii au obligaţia să circule pe un sigur rând, unul în spatele celuilalt.
În plus, un biciclist care circulă pe trotuar, pe pista special amenjată, este obligat să coboare de pe vehicul atunci când traversează pe la trecerile pentru pietoni.
În ce priveşte modificările aduse examenului pentru permisul auto, proba teoretică este valabilă un an de la promovare, fără a fi nevoie să fie susţinută din nou în acest interval.
În acelaşi timp, cei care posedă permise auto din categoria B, BE, C sau CE au dreptul să conducă şi tractoare. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial în 24 iulie şi intră în vigoare la 15 zile de la publicare.
Ionut Chiperi Citeste despre: noul cod rutier , permis , tractor , moped , motociclisti , pietoni , 2013 vezi comentariile