În timp ce divele şi craii mioritici se întrec în sejururi care mai de care mai pompoase, se pare că "sufletul petrecerii", alias CRBL, are probleme la capitolul finanţe.
Cu toate că vremurile în care "stătea în cap să facă un ban" au apus de mult, artistul dă de înţeles că nici acum nu-i merge strălucit sau nu are pretenţii demne de un "VIP adevărat". Astfel, în locul unei insule exotice departe de Europa, cântăreţul a plecat acolo unde merge tot românul sătul de staţiunile din sudul ţării şi care nu îşi permite să aleagă Mamaia: în Grecia. Şi nu într-un loc unde să cheltuiască mii de euro, precum Santorini sau Creta, ci în Lefkada, una dintre cele mai comerciale staţiuni de la malul Mării Ionice.
S-a distrat cu bani puţini
CRBL poate fi, astfel, un exemplu pentru cei care cred că nu te poţi distra cu sume rezonabile în comparaţie cu artiştii care preferă locuri "de fiţe" precum Saint-Tropez sau Miami. În Lefkada, cazarea începe de la 15 euro şi poate ajunge la 50 de euro, o plimbare cu vaporaşul în doi nu costă mai mult de 15 euro, iar două şezlonguri şi o umbrelă, 7 euro. Cu toate astea, CRBL pare că a avut o vacanţă pe cinste în nordul Greciei, un loc incomparabil cu "Perla litoralului românesc".
Colegii lui au mers în ţările calde
Toamna se numără profitul! După o vară plină de concerte, evenimente sau emisiuni, majoritatea vedetelor autohtone îşi fac timp pentru a se răsfăţa. Printre cei care nu ţin cont de buget se numără Delia şi soţul ei, Răzvan Munteanu, care au făcut un adevărat mix de vacanţe exotice (Japonia, China, Africa), Smiley, care a petrecut timp de o lună în Thailanda, Lora şi Dan Badea, care au ales Republica Dominicană, în timp ce Andra şi Măruţă s-au bucurat de un adevărat sejur de lux pe Coasta de Azur.
"De unde eram praf, a