Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctrina Băsescu şi expansiunea României

Publicat in Revista22, joi 8 august 2013 ·

Ideea preşedintelui român de a-şi lua cetăţenia moldovenească îi pune pe gânduri pe mulţi dintre analiştii şi strategii de la Moscova, într-o perioadă în care Rusia pierde teren atât în Caucaz, unde Turcia face paşi din ce în ce mai îndrăzneţi, cât şi în Asia Centrală, unde China încearcă să se impună economic, cu mult mai multă forţă, decât Federaţia Rusă.

Influenţa Rusiei este în scădere de la un an la altul, iar în această toamnă Vladimir Putin se va confrunta cu un eşec substanţial dacă Republica Moldova şi Ucraina vor semna în noiembrie la Vilnius Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Pentru mulţi oficiali din UE încheierea acestor tratate este doar o formalitate, dar în realitate regiunea este destul fragilă şi poate oferi oricând surprize: criza politică din această primăvara din Republica Molodva este ceva obişnuit în lumea balcanică în care trăim, dar o astfel de întâmplare poate schimba un viitor spre Vest cu unul spre Est.

Traian Băsescu ştie că balanţa de putere nu este încă stabilizată şi ar vrea să fie printre cei care fixează definitiv acul busolei pentru Republica Moldova, de aceea începe să-şi construiască şi un alt rol, în spatele “preşedintelui jucător”: vrea să fie liderul “românităţii”, cel care îi adună şi îi protejează pe românii de pretutindeni, în special pe cei care locuiesc pe teritorii care au aparţinut odinioară României, dar şi pe cei din Sudul Dunării, sau din Ungaria. Mai mult decât atât, Băsescu pare decis să se implice activ şi intim în evoluţia Republicii Moldova. Cum o va face? E o întrebare la care, probabil, nici preşedintele nu ştie exact să răspundă, dar obiectivul lui e marcat încă din 2010, când într-un interviu pentru România liberă ne-a vorbit despre posibilitatea reunificării celor două state în următorii 25 de ani. E un termen rezonabil, chiar şi pentru un lider politic aflat la

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°