Deşi nu sunt tocmai rare cazurile în care un gen artistic a sprijinit un altul, consacrându-l prin largă popularizare (vezi filmele cu subiect muzical „Amadeus” ori „Farinelli”, care au ajutat substanţial la răspândirea „în popor” a unei arte elitiste), puţine potriviri sunt mai fericite decât al faimosului „American Grafitti” – pelicula „propovăduieşte” modul de viaţă al tinerilor americani, făcând totodată „reclamă” indirectă modului artistic omonim.

În filmul numit, conexiunea este mai curând expediată în planul secund: aventura narată filmic descrie peripeţiile nocturne ale unei „găşti” de tineri, iar inscripţiile pe care le vedem acţionează ca „definiţie oblică” a oraşului (insistăm, însă, asupra faptului că în orice scenă de film, regizorul permite literelor să apară numai dacă ele contribuie la susţinerea mesajului principal dorit, îl îmbogăţeşte). Ca o confirmare istorică suplimentară, să mai spunem că în acelaşi an 1973, Richard Goldstein publica în celebra revistă „New York” articolul critic „Parada Grafitti”, text care a reprezentat reunoaşterea de facto a genului ca modalitate de exprimare cu drepturi artistice recunoscute.

Arta grafitti-ului (acoperirea unei suprafeţe publice urbane cu desene sau înscrisuri literale) debutează tocmai în acest deceniu, încununare excepţională a artei pop, pe care o scotea, astfel, din cercul îngust al muzeelor sau galeriilor particulare şi o oferea, expusă, oraşului şi, prin intermediul turiştilor şi mijloacelor de comunicare media, lumii.

Fundamente

Desigur, cercetate fiind orginile posibile ale genului, ele au recuperat desenele contestatare de la Pompeii ori catacombele romane, exprimările grafice ale mayaşilor sau vikingilor, posibilă fiind chiar şi o descendenţă a acestuia din specia icoanei creştine (artă a unui grup rezervat, iniţial, ea răspândea în vremurile de prigoană mesaje ilici