Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomajul, în continuă creştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 august 2013 ·

Luna iulie a adus o creştere a numărului celor care şi-au pierdut locurile de muncă. În Dolj, din datele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, la sfârşitul acestei luni s-a înregistrat o rată a şomajului de 9,02%, corespunzătoare unui număr de şomeri de 25.854 de persoane, aceasta înregistrând un trend crescător faţă de luna iunie 2013, când rata şomajului a fost 8,89%, corespunzătoare unui număr de 25.466 de şomeri.

Cei care şi-au pierdut locurile de muncă în luna iulie provin din comerţ, panificaţie, confecţii, construcţii, administraţie publică, transporturi.

În ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru aceste persoane, la sfârşitul lunii iulie erau 4.148 de beneficiari ai indemnizaţiei, cei mai mulţi, respectiv 4.104 persoane, fiind şomeri din muncă, iar 44 de persoane fiind şomeri după absolvirea unei forme de învăţământ. Ceilalţi şomeri, în număr de 21.706, nu primesc indemnizaţie, 17.718 dintre ei solicitând adeverinţe pentru venitul minim garantat, conform Legii nr. 416/2001. Totodată, statisticile arată că 41,09% din şomerii înregistraţi sunt femei. În ceea ce priveşte posibilităţile de angajare, în registrele AJOFM Dolj, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii iulie figurează ca încadraţi în muncă 6.100 de persoane, dintre care 802 s-au angajat în luna iulie 2013.

Din ultimele date ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Doljul ocupă locul al patrulea pe ţară după numărul de persoane care nu au un loc de muncă. Pe primele trei locuri se află judeţele Vaslui cu o rată a şomajului de 9,63%, Teleorman cu 9,39% şi Mehedinţi cu 9,01%.

Luna iulie a adus o creştere a numărului celor care şi-au pierdut locurile de muncă. În Dolj, din datele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, la sfârşitul acestei luni s-a înregistrat o rată a şomajului de 9,02%, corespunzătoare unui număr de şomeri de 25.854

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 13 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°