Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grosolănia secolului 21: dependenţa de telefon

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

„Cât timp vă ia să postaţi pe Facebook, noi o să servim politicos persoana din spatele dumneavoastră” sau „Fără Twitter, fără Facebook, fără Instagram, fără Foursquare, fără sms-uri erotice: respectă mâncarea, muzica şi compania ta”. Sunt doar câteva dintre posterele ce pot fi descărcate elegant de pe site-ul Stop Phubbing, casa unei companii globale împotriva unei practici grosolane care ne-a acaparat vieţile.

Toată lumea o face. Indiferent că ai un smartphone sau un telefon obişnuit, s-a întâmplat măcar o dată să-l laşi pe cel de lângă tine să vorbească singur, cât tu ai stat cu ochii în mobil. Este noua formă de grosolănie care încalcă regulile bunului-simţ care a acaparat omenirea în secolul 21.

Motiv pentru care Alex Haigh, un tânăr australian în vârstă de 23 de ani, a lansat o campanie împotriva fenomului denumit „phubbing”. Termenul este compus din cuvintele „phone (telefon)” şi „snubbing (a ignora, a aduce un afront în mod voit)” şi descrie acţiunea prin care „ignori prezenţa celui de lângă tine într-un context social pentru a-ţi verifica telefonul”. Ideea acestuia este ca mesajele de acest gen să fie cooptate de cât mai multe locuri şi câţi mai mulţi oameni, astfel încât să ajungă să fie inacceptabil să stai pe net, la telefon, în timp ce serveşti masa.

Cu toate că sloganurile sunt amuzante (dacă „phubbing”-ul ar fi ciumă, ar decima China de şase ori), intenţia din spatele campaniei este cât se poate de serioasă: să „flageleze” feţele îngheţate şi fără expresie din locurile publice, degetele care tastează sau ating ecranul în timpul cinelor intime şi reuniunile care puteau avea loc la fel de bine online, având în vedere timpul petrecut cu ochii în telefon.

Site-ul oferă statistici impresionante, precum cea potrivit căreia 87% din adolescenţi preferă să comunice prin mesaje decât prin întâlniri faţă în faţă. Sau cifre amuzante

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

Specialiştii au stabilit că plicurile primite de patru instituţii din Bucureşti nu contineau substanţe periculoase

News.ro acum o ora
Anchetatorii au stabilit că plicurile primite în urmă cu o zi de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu conţineau substanţe periculoase. ”La data de 1

Rusia și-a aruncat în aer propriul baraj din Belgorod de teama blindatelor ucrainene. Imagini cu megaexplozia

Libertatea acum 29 minute
Armata rusă și-a distrus propriul baraj în regiunea de frontieră Belgorod cu o bombă aeriană, de frica avansului forțelor ucrainene. Un videoclip care circulă pe rețelele de socializare a arătat impactul dispozitivului exploziv, despre care se crede

O nouă regulă pentru românii care cer viză pentru Statele Unite intră în vigoare din 7 aprilie

HotNews acum o ora
Românii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificar

Porc mistreț în parcul central din Otopeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT: „Nu încercați să vă fotografiați cu el”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit miercuri după-amiază un mesaj RO-ALERT, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Persoanele aflate în Otopeni au fost informate, prin intermediul mesajului, că

MApN: Mai mulți rezerviști au cerut concedii de creștere a copilului pentru a fi mercenari în Congo

Wall-Street.ro acum 4 ore
Peste 460 de militari rezervişti, care provin din Ministerul Apărării Naţionale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat MApN. Unii dintre aceștia au plecat

Nicușor Dan spune că niciodată nu i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din competiția prezidențială din noiembrie

G4Media acum 43 minute
Într-o intervenție la B1Tv, Nicușor Dan neagă vehement că i-ar fi cerut vreodată Elenei Lasconi să se retragă din cursa alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024. Reacția sa vine după ce lidera USR – candidată la președinția României – a spus

Țările NATO au promis Ucrainei sprijin militar de peste 20 de miliarde euro. "Amenințarea Rusiei vizează nu doar Ucraina ci și restul lumii", avertizează Mark Rutte

Ziare.com acum 53 minute
Țările aliate au promis deja, în primele trei luni ale acestui an, sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conf

Bursele europene au închis miercuri în scădere, trase în jos de temerile privind noile tarife ale administraţiei Trump

News.ro acum 50 minute
Bursele europene au închis în scădere miercuri, în contextul în care investitorii la nivel global se pregătesc pentru un nou val de tarife comerciale care urmează să fie anunţate de administraţia preşedintelui american Donald Trump, transmite CNBC.

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Vremea

București
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

5°/17°