Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ivanovski: "Sunt bucuros, acum visez la grupe. Astra nu a făcut meci slab!"

Publicat in Pro Sport, vineri 9 august 2013 · ·

Atacantul macedonean al echipei Astra Giurgiu, Mirko Ivanovski, a declarat, joi, la finalul partidei cu AS Trencin, scor 2-2, în care a înscris un gol, că dedică reuşita victimelor conflictului interetnic din ţara sa din 2001.

"Sunt bucuros, acum visez la grupele Ligii Europa. Dacă suntem puţin norocoşi şi nu întâlnim o echipă foarte puternică, avem şanse importante. Mesajul a fost pentru că în 2001, în Macedonia era război. Atunci teroriştii au ucis mai mulţi oameni în Macedonia şi am vrut să dedic acest gol victimelor de atunci", a spus Ivanovski.

După ce a egalat la unu în meciul cu AS Trencin, Ivanovski s-a dus la banca de rezerve de unde a luat un tricou pe care era un mesaj în limba macedoneană şi l-a arătat la camerele de luat vederi, dar şi spectatorilor.

Conflictul interetnic din Macedonia a avut loc între februarie 2001 şi august 2001, între armata macedoneană şi Armata pentru Eliberarea Naţiunii a populaţiei de origine albaneză, ce s-a soldat cu uciderea a aproape 250 de persoane.

Atacantul Constantin Budescu a afirmat că nu este mulţumit de evoluţia sa în partida cu Trencin. "Important e că am înscris două goluri şi mergem în play-off. Eu am fost supărat pe mine, pentru că nu am jucat aşa cum mi-am propus. La 2-1 am trăit periculos, însă am reuşit să înscriem imediat şi totul a ieşit bine. Nu am făcut un meci slab, am obţinut un egal, care a fost însă suficient. Sincer, nu credeam că se vor înscrie patru goluri pe final, dar e bine că două dintre goluri le-am înscris noi", a completat Budescu, el precizând că nu îi este teamă de adversarii din play-off.

Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, joi, pe Arena Naţională din Bucureşti, scor 2-2 (0-0), cu formaţia slovacă AS Trencin, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.

În tur, scorul a fost

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°