TIMIŞOARA. Ambrozia este dăunătoare pentru sănătate, este plantă alergenă, iar acum începe perioada în care apare. Primăria face un anunţ către toţi timişorenii, atât persoane fizice cât şi reprezentanţii legali ai instituţiilor, diferitelor întreprinderi sau societăţi private, să ia măsuri de combatere a buruienilor pentru a da un aspect plăcut şi european acestui oraş dar şi pentru a elimina pe cât posibil punerea în pericol a sănătăţii oamenilor. Pe raza municipiului Timişoara aceste specii dăunătoare, cel mai frecvent, au fost întâlnite pe arterele de intrare în oraş (Calea Buziaşului, Calea Aradului, Calea Bogdăneştilor), şi în special pe terenurile virane din cartierele Plopi, Mehala, Ronaţ, de-a lungul liniilor de tramvai şi cale ferată între blocurile de locuinţe din diferite zone ale oraşului.
În vederea stopării şi eliminării Ambrosia artemisiifolia, vor demara începând cu data de 9 august 2013 lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public al municipilui Timişoara.
Masele de aer dominante, în timpul primăverii şi verii, sunt cele temperate, de provenienţă oceanică, care aduc precipitaţii semnificative, în special în lunile mai, iunie, iulie.
Astfel precipitaţiile abundente din ultima perioadă, precum şi temperaturile ridicate din timpul zilei au favorizat creşterea excesivă a buruienilor.
Pe lângă poluanţii atmosferici (fumul, pesticidele, praful, gazele de eşapament) care afectează sănătatea oamenilor cele mai alergene sunt grăuncioarele de polen.
În literatura de specialitate sunt descrise specii producătoare de polen alergen des întâlnite în Municipiul Timişoara cum ar fi: Ambrosia artemisiifolia (iarba pârloagelor), Artemisia vulgaris (pelin), Amaranthus retroflexus (ştir). Spre exemplu grăunciorii de polen ai plantei Ambrosia artemisiifolia determină apariţia alergiilor respiratorii dar şi a dermatozelor de contac