Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tupeu PSD 2013! / Deputatul Resmeriţă – doctorat cu deconturi de la stat

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 8 august 2013 ·

Deputatul Cristian Resmeriţă, actualmente preşedinte executiv al filialei judeţene PSD Hunedoara, şi-a tras doctorat cu deconturi de la stat. Potrivit CV-ului său, publicat pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, deputatul Resmeriţă a absolvit în 2002 cursurile Universităţii de Vest din Timişoara – Facultatea de Fizică, fiind licenţiat aşadar în fizică, iar în 2004, la aceeaşi instituţie de învăţământ, a obţinut un master în Fizica materialelor cristaline.

Deşi Fizica şi Sociologia au în comun cam cât turnatul la Secu şi prelucrarea prin aşchiere, treaba aceasta nu l-a împiedicat pe Cristian Resmeriţă, deputat de Vulcan – Lupeni – Uricani, să susţină luna trecută teza de doctorat cu titlul „Capital uman şi dezvoltare socială în Valea Jiului”.

Potrivit paginii de internet a Universităţii din Oradea, deputatul Resmeriţă şi-a susţinut teza în Sociologie la data de 11 iulie 2013, ora 12:00, în sala PractiPass. Potrivit aceleiaşi surse, conducător ştiinţific a fost prof. univ. dr. Chipea Floare. Cu privire la coordonatorul ştiinţific şi ale sale legături trainice cu Partidul Social Democrat e plin internetul, o simplă căutare pe Google ducându-ne la concluzia de bun simţ că, în cazul d-lui deputat Resmeriţă, a fost vorba de un doctorat ca între oameni ce împărtăşesc aceleaşi opţiuni politice.

În privinţa conţinutului tezei de doctorat ne rezervăm plăcerea de a face câteva observaţii spre finalul prezentului articol, rezumatul tezei fiind disponibil, pentru pasionaţi, pe site-ul cotidianului nostru.

Un doctorat presupune, după cum se ştie, o perioadă îndelungată de timp şi inclusiv necesitatea unor întâlniri periodice cu conducătorul ştiinţific, inclusiv deplasări la sediul instituţiei de învăţământ. Vă închipuiţi probabil că, uzând de autoturismul personal, deputatul Resmeriţă a făcut ruta Lupeni – Oradea şi retur până i s-a acrit. Nimic

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°