Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu ştiu prea multe despre Petrolul, dar fotbalul românesc produce jucători cu tehnică bună!" Secundul lui Swansea prefaţează disputa cu "lupii"

Publicat in Pro Sport, vineri 9 august 2013 ·

Fostul internaţional danez Morten Wieghorst, în prezent antrenor secund la Swansea, a declarat că nu ştie prea multe despre adversara din play-off-ul Ligii Europa, Petrolul Ploieşti, dar ştie că fotbalul românesc produce jucători cu tehnică foarte bună, informează site-ul oficial al clubului galez.

"Nu ştiu prea multe despre această echipă din România, dar ştiu că fotbalul românesc produce jucători cu tehnică foarte bună. Am jucat împotriva României la nivel de naţionale, în trecut, şi erau echipe bune. Petrolul este câştigătoarea Cupei României şi vom monitoriza şi analiza această formaţie, pentru a fi pregătiţi pentru dubla manşă. Jucăm primul meci acasă. Întotdeauna sunt şi aspecte pozitive şi aspecte negative atunci când joci prima manşă acasă, dar vom face totul pentru a ajunge în grupe. Cosmin Contra a fost antrenat de Michael Laudrup în Spania, la Getafe. Era un jucător constant, de bază, şi a făcut parte din echipa care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Este interesant că antrenorii celor două formaţii se cunosc bine, însă ambii vor face totul posibil pentru a se asigura că echipele lor se califică", a spus Wieghorst.

Morten Wieghorst a făcut parte din lotul Danemarcei care a jucat cu România la 29 martie 2003 şi 10 septembrie 2003, în grupa a doua de calificare la Campionatul European din 2004. În martie 2003, Danemarca, la care Wieghorst a intrat pe teren în minutul 67, a învins România la Bucureşti, cu scorul de 5-2. Cosmin Contra a fost integralist în echipa României, la acest joc, şi a înscris un autogol. La 29 martie 2003, Danemarca şi România au remizat la Copenhaga, scor 2-2. Wieghorst a fost titular în acel meci, fiind înlocuit în minutul 64.

Echipa Petrolul Ploieşti va întâlni formaţia galeză care evoluează în Premier League, Swansea, în play-off-ul preliminariilor Ligii Europa, s-a stabilit, vineri, în urma tra

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok a devenit inaccesibil în SUA. Încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii

Mediafax acum 33 minute
Aplicaţia TikTok nu mai este disponibilă utilizatorilor din SUA, iar încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii. Interdicţia, bazată pe o lege care intră în vigoare duminică, impune fie vânzarea TikTok de către com

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 46 minute
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Promisiuni electorale mari, bugete mici și un meci „salvator” – se văd în ȚĂNDĂRI, comedia lui Bogdan Naumovici

Cancan acum o ora
Promisiuni electorale mari, un pariu riscant care implică bugetul unei comune și organizarea unui meci de fotbal cu o miză importantă sunt o parte din ingredientele filmului „Țăndări”. Comedia scrisă și regizată de Bogdan Naumovici, pornește de la u

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum o ora
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 3 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi

Mediafax acum 2 ore
„Încetarea focului, care ar fi trebuit să intre în vigoare la ora 8:30, nu va începe până când nu primim lista ostaticilor ce vor fi eliberaţi, aşa cum a fost promis de Hamas”, se arată într-un comunicat al biroului său. Netanyahu a condus peste noa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°