Clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, va fi amenajată ca punct muzeal al Complexului Muzeal Curtea Domnească, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul complexului, Ovidiu Cârstina, citat de Agerpres.
Punctul muzeal va fi deschis pentru vizitatori în luna septembrie.
Acum se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani.
''Am amenajat ca atare holurile, spaţiul comandantului, acolo unde li s-a luat tensiunea înainte de a se pune în practică sentinţa. De asemenea, amenajăm camera în care a funcţionat acel tribunal şi, nu în ultimul rând, dormitorul în care soţii Ceauşescu au petrecut ultima noapte. Punctul muzeal va funcţiona ca expoziţie a Muzeului de Istorie. Ne-am gândit ca pe lângă aceste spaţii pe care le-am amenajat să avem în holul central o expoziţie legată de şcoala de cavalerie, pentru că nu trebuie uitat faptul că această clădire este un monument istoric'', a precizat directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.
De asemenea, vizitatorii vor putea vedea zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.
"Au fost revopsite interioarele clădirii, cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie. Sunt nişte paturi simple, de cazarmă. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire şi de înlocuirea geamurilor. La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soţii Ceauşescu înainte de execuţie sunt gratii. În cameră sunt trei paturi, unul dintre ele pentru soldatul care îi păzea", a precizat directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.
Vi