Un bărbat de 31 de ani, din Odobești, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Tânărul s-a răzbunat pe un bărbat care a intervenit să aplaneze un conflict în care el era implicat.
În rechizitoriul procurorilor se arată că la data de 13 martie, Petru Dan M. a lovit un bărbat, care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru refacere. În jurul orei 22.00, în timp ce se afla într-un bar din Odobești, între bărbatul de 31 de ani și alte persoane a izbucnit un scandal. Imediat a intervenit administratorul barului, barmanul, dar și victima, pentru a aplana conflictul. Spriritele s-au încins, iar cei implicați în scandal și-au văzut de treabă. După aproximativ 30 de minute, victima a plecat din bar. La ieșire, pe scările din fața localului, el a fost așteptat de Petru Dan M., care l-a lovit.
În timpul altercației, cei doi s-au dezechilibrat și au căzut pe scările de la intrarea în bar, lovindu-se. În momentul incidentului, atât victima cât și aresorul se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Audiat fiind, agresorul și-a recunoscut fapta.
Un bărbat de 31 de ani, din Odobești, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. Tânărul s-a răzbunat pe un bărbat care a intervenit să aplaneze un conflict în care el era implicat.
În rechizitoriul procurorilor se arată că la data de 13 martie, Petru Dan M. a lovit un bărbat, care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru refacere. În jurul orei 22.00, în timp ce se afla într-un bar din Odobești, între bărbatul de 31 de ani și alte persoane a izbucnit un scandal. Imediat a intervenit administratorul barului, barmanul, dar și victima, pentru a aplana conflictul. Spriritele s-au încins, iar cei implicați în scandal și-au văzut de treabă. După aproximativ 30 de minute