Euforia investiţiilor din ultimii ani din sectorul medical privat a dispărut pe fondul supraaglomerării pieţei, iar profitul este o fata morgana pentru jucătorii mari, care au investit „în orb“

Spital după spital, extindere după extindere şi...pierdere după pierdere. Aşa pot fi caracterizaţi ultimii trei ani ai pieţei de servicii medicale, care a ajuns în timp record de la boom în criză. Cauza? Printre altele, neadaptarea la specificul local. De unde români dispuşi sau capabili să cheltuiască în medie 100 de lei pe consultaţie sau 200 de lei pe o zi de internare? Oricât de optimiste ar părea datele din sondajul Medibus, care arată că dacă în anul 2004 doar 34% dintre bucureșteni au apelat la serviciile clinicilor private, în 2011 ponderea lor a urcat până la 84%, câştigul nu a fost unul însemnat pentru operatorii mari. Motivul?

De regulă, românii apelează la privat pentru intervenţii punctuale, pentru care nu au încredere să apeleze la stat, unde sunt puşi pe liste de aşteptare. Vorbim aşadar de ambulatoriu, adică de clinici, care au dispărut aproape complet din calendarul de investiţii al operatorilor privaţi în ultimii ani. Focusul a trecut la spitale, iar în întrecerea lor, investitorii au scăpat din vedere faptul că unităţile de stat sunt încă prima alternativă a românilor pentru operaţii mai dificile, mai întâi datorită impresiei că aici e mai ieftin, deşi în unele cazuri şpaga depăşeşte costurile operaţiei la privat, şi apoi datorită renumelui unor medici care profesează încă aici. În mod tradiţional, operatorii ocolesc subiectul profitabilităţii spitalelor construite sau al gradului de ocupare şi de amortizare a investiţiei. Se vede însă clar cum cei care au tăiat cele mai multe panglici în ultimii ani au şi cele mai mari pierderi pe 2012.

„Practic, profitabilitatea pentru jucătorii mari reflectă ciclul de viaţă al unor investiţii de mul