Amenzi mai mari pentru cluburi, administratori şi DJ
Cluburile timişorene Riverdeck, Le Cinema, Dark şi Insomnia au activitatea suspendată pentru 30 zile, începând de vineri, 9 august. Decizia a fost luată de viceprimarul Traian Stoia, la propunerea poliţiştilor locali, după o serie de avertismente şi amenzi. Dacă administratorii cluburilor nu se vor conforma şi nu îşi vor sista activitatea timp de 30 de zile, primăria le va retrage dreptul de funcţionare.
În lupta pentru respectarea liniştii publice, poliţiştii ar putea avea în curând o armă mai eficientă. În prezent, cluburile plătesc amenzile de 500 de lei şi îşi văd mai departe de treabă, fără a reduce din numărul decibelilor. Stoia promite însă că amenzile vor creşte, urmând a fi sancţionaţi DJ-ii, administratorii şi persoanele juridice, după un model preluat de viceprimar din Statele Unire ale Americii.
„Propunem un proiect de hotărâre care să culpabilizeze atât pe DJ-ii care depăşesc decibelii legali, cât şi pe administratori. De asemenea, trebuie stabilite amenzi pentru pesoana juridică care deranjează, peste 500 de lei cât primesc DJ-ii”, spune Stoia. În prezent, primăria nu poateda amenzi mai mari de 2500 de lei, iar vicele local susţine că „trebuie să mergem spre limita maximă, pentru că altfel nu se opresc. Cu 500 de lei omul plăteşte şi îşi vede de treabă.”
Cluburile închise atacă în instanţă decizia
A fost organizată şi o întâlnire între şeful poliţiei locale şi reprezentanţii celor patru cluburi închise. Fără rezultat. S-a ajuns la concluzia că singura soluţie este atacarea în instanţă a deciziei primăriei.
„Dacă se va constata că cineva a greşit, acela va plăti. Dar vă spun eu sigur că nu se va constata. Oamenii se străduiesc doar să asigure liniştea şi ordinea publică. Nimeni nu doreşte să facă rău proprietarilor de cluburi, să închidă terase, dar în acelaşi t