Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua se va duela cu leşii de la Legia Varşovia în play-off-ul Ligii Campionilor. Să-i lăsaţi leşinaţi!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 10 august 2013 ·

Tragerea la sorţi de ieri a scos în calea campioanei României cel mai puternic adversar posibil: Legia Varşovia, campioana Poloniei. Primul meci se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 21 august. Returul este programat şase zile mai târziu.

Steaua n-a mai beneficiat de norocul proverbial de care o acuză adversarii. Măcar teoretic, Legia Varşovia este cea mai puternică echipă pe care o puteau întâlni roş-albaştrii. La asta se adaugă faptul că meciul decisiv se va juca în capitala Poloniei. Steliştii sunt de acord că se putea şi mai uşor, dar chiar şi în aceste condiţii îşi păstrează optimismul.

“Cu altă echipă mai puternică nu se putea. Până la urmă este bine, să sperăm că rezultatele vor fi ca până acum. Când eşti cap de serie, adversarii nu sunt dintre cei mai puternici”, a declarat Marius Lăcătuş, fostul mare jucător al formaţiei din Ghencea. “Am eliminat şi Galatasaray în play-off, am mai întâlnit adversari puternici şi ne-am calificat. Legia nu e peste turci sau peste altă echipă”, a afirmat Helmuth Duckadam, directorul de imagine al Stelei. Meme, impresionat de fanii polonezi

“Legia a pornit foarte bine în campionat, ne poate pune probleme. Va fi o dublă echilibrată, dar trebuie să ne adjudecăm statutul de cap de serie, să jucăm în grupele Ligii. Au o echipă bine organizată, dar fără jucători care să poată rezolva meciul.

Suporterii Legiei sunt poate cei mai fanatici din Europa. Nu cred că e vreun jucător care să nu-şi dorească să joace pe arena lor. Noi sperăm să luăm o opţiune încă din tur, când vrem să jucăm pe un stadion plin”, a declarat şi Mihai Stoica, managerul campioanei României.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 15 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 54 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 12 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°